Activitatea puternică de pre-închiriere a birourilor, un semn pozitiv pentru piață în T1 2026

Piața imobiliară din România demonstrează reziliență în T1 2026, evoluția fiind susținută de pre-închirieri, expansiuni și o prezență puternică a investitorilor locali și regionali. Într-un context macroeconomic marcat de o prognoză de creștere a PIB revizuită la 0,5–0,6% și o inflație de aproximativ 8% , real estate-ul autohton atrage lichidități importante.

Volumul total al investițiilor a atins 151 milioane de euro în T1 2026. Segmentul de birouri a reprezentat motorul principal al tranzacțiilor locale, generând 88% din acest volum (133 milioane de euro), o valoare aproape egală cu totalul investițiilor pe acest segment din întreg anul 2025. 

Activitatea s-a concentrat în București și Cluj-Napoca, fiind susținută de capital local (Inno Investments) și regional (din Ungaria și Serbia). 

Răzvan Iorgu, Managing Director la CBRE România, a declarat: „Această încredere în fundamentele locale este susținută de dinamismul segmentului de închirieri, unde cererea nouă solidă – vizibilă prin extinderi, intrarea unor nume noi și interesul crescut pentru pre-închirieri – a propulsat sectorul de birouri la o performanță în doar trei luni care aproape egalează întregul an precedent”.

Pe piața de birouri, deși volumul de închiriere a scăzut anualizat cu 8% la 57.400 mp în T1 2026, cererea rămâne robustă la 45.000 mp. 

Pre-închirierile au atins un vârf de 13.700 mp, cel mai înalt nivel de la finele anului 2023. Gradul de neocupare în București a scăzut la 10,9%, ajungând la un nivel critic de 3,4% în zonele ultra-centrale, în timp ce chiriile prime s-au menținut la 22,5 euro/mp/lună.

În sectorul de retail, chiriile au crescut la 87 euro/mp în centrele dominante, pe fondul indexării cu inflația. 

Sectorul industrial și logistic a înregistrat o creștere de 24% a activității de închiriere comparativ cu T1 2025, însumând 235.500 mp , stocul modern al României atingând pragul de 8,25 milioane mp.

RO ENERGY EXPO 2026 728hi - Energyexpo