Somfy: 6% din locuințele noi din România sunt prevăzute cu sisteme de umbrire

Aproximativ 6% din locuințele noi din România sunt prevăzute cu sisteme de umbrire, față de 75% în Franța, care este o piață matură, potrivit unui studiu al Somfy.

Potențialul de creștere al pieței este semnificativ, iar creșterea prețurilor la energie ar putea convinge mai mulți proprietari de locuințe să instaleze sisteme de eficientizare a consumului de resurse.

Totodată, adoptarea acestor sisteme ar putea fi susținută și de industria producătoare de ferestre. România este al nouălea cel mai mare producător global pe acest segment, exportând aproximativ 55% din producția totală evaluată la 1 miliard de euro.

Un sondaj realizat Somfy România a relevat faptul că rulourile exterioare motorizate au un impact semnificativ asupra eficienței energetice și a confortului termic în locuințe.

„Într-o perioadă în care proprietarii caută tot mai mult soluții prietenoase cu mediul, sistemele automatizate de umbrire reprezintă o investiție inteligentă care reduce facturile la energie și asigură un confort sporit în orice anotimp”, a declarat Virgil Lixandru, Director de Vânzări Somfy România, Țările Baltice și CSI.

Studiul, efectuat pe un eșantion de 304 proprietari de case, a arătat că 73% dintre respondenți au raportat economii la facturile de energie după instalarea acestor sisteme de umbrire. Mai mult, 73% dintre aceștia au observat reduceri atât ale costurilor de încălzire în timpul iernii, cât și ale costurilor de răcire în timpul verii.

Proprietarii de case consideră că rulourile exterioare motorizate sunt un element cheie în îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor. Capacitatea de izolare a acestor rulouri ajută la reducerea pierderilor de energie, menținând temperatura interioară constantă și scăzând consumul de energie pentru încălzire și răcire. De asemenea, studiul a constatat că rulourile automatizate reduc necesitatea încălzirii suplimentare în zilele mai reci.

Pe lângă economiile de energie, rulourile exterioare contribuie la un confort termic sporit. 78,6% dintre respondenți au raportat un confort termic îmbunătățit vara, datorită reducerii căldurii și a strălucirii soarelui, iar 67,4% au sesizat un confort termic mai bun iarna, datorită efectului izolant al sistemelor de umbrire.

În România, compania Somfy a fost înființată în anul 2006, două puncte de lucru în București și Brașov.

La nivel internațional, Somfy are peste 6.000 de angajați în întreaga lume, 8 fabrici în Franța, Italia, Polonia, Tunisia și China, cu afaceri de 1.44 miliarde euro raportate în 2023.

EEB25 5 1456 x 180 - Energyexpo