Ima Residence dezvoltă un complex rezidențial de 15 milioane de euro în Pipera

Dezvoltatorul imobiliar Ima Residence, controlat de antreprenorul Claudiu Diaconu, își extinde portofoliul imobiliar prin lansarea unui nou proiect boutique rezidențial, ce implică o investiție de 15 milioane de euro.

Complexul boutique, compus din 51 de apartamente spațioase și un spațiu comercial la parter, ar urma să fie finalizat în 18 luni.

„Există o cerere crescută pentru  locuințe în zona Pipera, astfel încât unitățile acestui ansamblu rezidențial au un potențial ridicat de valorizare pe termen lung”, a spus Diaconu.

Arhitectura ansamblului este semnată de biroul Pintilie + Partners Architecture & Engineering.

Proiectul reprezintă o oportunitate atractivă de investiție, datorită caracteristicilor sale premium, designului modern și poziționării strategice într-o zonă în plină dezvoltare. 

Portofoliul Ima Residence include trei ansambluri rezidențiale finalizate în București.

EEB25 5 1456 x 180 - Energyexpo