Hyatt pregătește lansarea primului hotel din București

Hyatt își va deschide prima sa unitate hotelieră din Capitală în cadrul proiectului de regenerare urbană Nusco City din zona Pipera.

Astfel, Hyatt va opera un hotel cu un total de 170 de camere și suite, în regim de 4 stele, iar Hyatt House va oferi 100 de camere în regim de ședere extinsă. Proiectul se va întinde pe o suprafață de peste 4.000 mp, iar Nusco va investi peste 42 milioane de euro în proiect.

„Suntem extrem de încântați să contribuim la dezvoltarea pieței imobiliare locale prin acest nou parteneriat, semnat cu unul dintre cele mai renumite branduri hoteliere din lume – Hyatt. De asemenea, apreciem încrederea acordată de către compania Hyatt atât pieței din România, cât și proiectului nostru de regenerare urbană – Nusco City”, a declarat Michele Nusco, CEO al Nusco.

Bogdan Iliescu, Director Comercial al Nusco, a adăugat că intrarea Hyatt în România anul acesta reprezintă un moment semnificativ pentru întreaga industrie.

De intermedierea proiectului s-a ocupat compania de consultanță Est Hospitality, specializată în piețe Est-Europene cu creștere accelerată, cu focus în România, Molodva, Ungaria și Cehia.

„Capitala devine tot mai atractivă pentru brandurile hoteliere internaționale, iar prezența Hyatt în acest proiect este încă o garanție a potențialului de creștere viitor”, a  susținut Mircea Drăghici, CEO al Est Hospitality – consultantul proiectului.

Nusco Imobiliara a depășit borna de 1.300 de apartamente dezvoltate, iar anul acesta are în dezvoltare alte 828 apartamente și 118 de vile.

energyexpo - AXXIS Nova Resort & SPA