Compania de investiții imobiliare Meta Estate Trust a investit într-un teren în apropierea de Piața Victoriei, unde are în plan dezvoltarea unei clădiri care va fi închiriată unui lanț de clinici medicale private.
Proiectul va fi gata la începutul anului 2027 iar valoarea întregului activ la finalizare va fi de aproximativ 5,5 milioane de euro, potrivit unei notificări transmise de Meta Estate către Bursa de Valori București (BVB).
„Prin investițiile în active comerciale care generează venituri recurente obținem o predictibilitate solidă a rezultatelor financiare și reducem expunerea la ciclurile pieței imobiliare. Acest proiect, alături de cele patru pe care le vom dezvolta pentru Penny, ne vor asigura aceste perspective de creștere pe termen lung”, a spus Alexandru Bonea, Director General Meta Estate Trust.
Compania caută un antreprenor general pentru construcția clădirii. De asemenea, Meta Estate Trust explorează varianta unei finanțări bancare pentru acoperirea costurilor de construcție care se ridică la aproximativ 2 milioane de euro.
Meta Estate Trust are o capitalizare bursieră de 66,5 milioane de lei și un preț pe acțiune de 0,65 lei, potrivit datelor consultante luni dimineața pe BVB.