Cel mai mare wellness club SWEAT din România va fi în Cosmopolis Plaza

Alex Moldovan

, Real News

Peste 4 milioane de Euro investesc în total OPUS Land, dezvoltatorul Cosmopolis și rețeaua Sweat, în wellness club-ul ce va fi inaugurat în ultimul trimestru din acest an în cadrul Cosmopolis Plaza.

Cu o suprafață de 2.500 mp, wellness club-ul Sweat din Cosmopolis Plaza va fi cel mai mare din rețeaua națională Sweat și va include și prima piscină interioară din cadrul complexului Cosmopolis, de dimensiuni semiolimpice.

Wellness club-ul va aduce și o serie de facilități suplimentare, atât pentru locuitorii Cosmopolis, cât și pentru clienții veniți din afara cartierului: lecții de înot, recuperare postoperatorie în apă, SPA și kinetoterapie.

“Cosmopolis are dimensiunile unui oraș și de aceea ne dorim să oferim clienților noștri toate serviciile de calitate de care au nevoie, cât mai aproape de casa lor. Prin extinderea Cosmopolis Plaza la 20.000 de mp GLA, vom realiza cel mai mare retail park din nordul Capitalei. Wellness Club Sweat din Cosmopolis este angajamentul nostru pentru susținerea unei vieți sănătoase pentru clienți, dar și o dovadă a accentului pe care îl punem pe calitate, responsabilitate și servicii premium”, declară Ozan Tuncer, CEO al Cosmopolis.  

“Suntem încântați să anunțăm noul parteneriat dintre Sweat și Cosmopolis. Credem foarte mult în această colaborare cu noii noștri parteneri și ne-am dorit ca serviciile noastre premium să se regăsească și în zonele predefinite din nordul Capitalei: Tunari, Pipera și Cosmopolis. Sweat promovează un stil de viață sănătos, participă continuu la educarea populației pentru a avea o viață activă și are ca scop final îmbunătățirea calității vieții printr-un ecosistem integrat al bunăstării. Odată cu semnarea acestei colaborări, Sweat vine în întâmpinarea membrilor săi cu două linii complet noi: Adam & Eve. Aceste două linii speciale, așa cum le numim noi, vin ca o completare a conceptului Sweat deja integrat și au ca scop completarea perfectă a serviciilor premium pe care le oferim acum în București pe acest segment de piață“, spune Matei Laurențiu, CEO Sweat Concept One.

Wellness Club Sweat din Cosmopolis Plaza va avea echipamente de ultimă generație, un SPA dedicat și va beneficia de o clinică de recuperare, ce va pune la dispoziția locuitorilor cartierului și clienților din exterior, terapeuți foarte bine pregătiți.  

Sweat Cosmopolis va avea prevăzută și o zonă dedicată divertismentului, o zonă pentru cumpărături specifice din domeniul sportului și wellness-ului și un café-bar. Sweat deține acum 4 centre de tip welness club în Capitală și plănuiește extinderea rețelei până la 20 în următorii 2 ani.

 

AXXIS 1458 × 180 px 2 slidere - AXXIS Nova Resort & SPA