Totul se leagă la a XIII-a ediție a turneului de golf Elis

Sâmbătă 28 august, pe terenul Theodora Golf din Teleac (Alba), s-a desfășurat cea de-a treisprezecea ediție a turneului de Golf, Cupa Elis. Chiar dacă nu am avut cer senin, vremea a fost optimă pentru golf și relaxare. A fost o ediție specială la 30 de ani de la înființarea companiei Elis Pavaje, care a celebrat prietenia și golful – un sport polarizator al prieteniilor.

107 cupa golf 2021 1Q3A5935 1024x683 - Totul se leagă la a XIII-a ediție a turneului de golf Elis

“Iată-ne ajunși la 30 de ani de la înființarea firmei Elis Pavaje. Avem un parcurs lung în spate, în care am legat colaborări, parteneriate și prietenii, fără de care nu am fi ajuns unde suntem.

Tema turneului din acest an a fost inspirată chiar de sloganul companiei, care simbolizează viziunea noastră în viață și business: „TOTUL SE LEAGĂ ”. Avem convingerea că unele întâlniri nu sunt întâmplătoare și dacă relațiile umane sunt bazate pe respect și bună credință, totul se leagă! Ajungi să crezi că orice este posibil atunci când ai oamenii potriviți pentru a te sprijini. Anul acesta am celebrat PRIETENIA, dedicând turneul CUPA ELIS celor care ne-ați fost alături pe parcursul anilor.” a declarat Emil Goța, directorul general al companiei.

335 cupa golf 2021 1Q3A6589 1024x683 - Totul se leagă la a XIII-a ediție a turneului de golf Elis

Sistemul de joc a fost unul combinat, pe echipe si individual. Câștigătorii celor 17 premii au primit trofee concepute pe tematica turneului din acest an. Trofeul a fost rezultatul unei colaborări reușite între furnizorul noștru deja consacrat, Visual Twenty Eight și colegii noștri care au prouds soclul din piatra andezit, unul dintre ultimele produse din oferta Elis Pavaje.

Noutatea turneului a fost premiul Nearest to the line, câștigat de cel care a dat mingea care s-a oprit cel mai aproape de o linie trasată.

327 cupa golf 2021 img 5065 2 1 - Totul se leagă la a XIII-a ediție a turneului de golf Elis

Cei doi frați Goța au participat la turneu, în echipe diferite și s-au bucurat împreună cu ceilalți coechipieri de momente chiar mai relaxante decât în turneele individuale. Timp de două zile, 130 de oameni de afaceri, din care 88 de jucatori au avut parte de momente de relaxare și networking. Din păcate, vremea capricioasă ne-a impiedicat să ridicăm balonul cu aer cald, supriza pregătită pentru câștigători, dar starea de spirit a participanților, muzica bună, mâncarea și băuturile alese ne-au asigurat ingredientele pentru un eveniment reușit.

Sponsorii acestui an au fost: Ivatherm, Noah, Antonio Assante, Ciumbrud, Ferdi, Corcova, Alpin 57. Le mulțumim pentru suportul acordat promovării golfului în general și susținerii turneului nostru, în mod particular.

Theodora Golf Club este cel mai mare resort de golf din România, are un traseu de 18 cupe, cea finală fiind de Par 6 şi având cel mai lung parcurs din Europa – 735 metri.

213 cupa golf 2021 DJI 0148 1024x682 - Totul se leagă la a XIII-a ediție a turneului de golf Elis 69 cupa golf 2021 IMG 4881 1024x683 - Totul se leagă la a XIII-a ediție a turneului de golf Elis 68 cupa golf 2021 IMG 4878 1024x683 - Totul se leagă la a XIII-a ediție a turneului de golf Elis 37 cupa golf 2021 IMG 4766 1024x683 - Totul se leagă la a XIII-a ediție a turneului de golf Elis 341 cupa golf 2021 DJI 0176 1024x682 - Totul se leagă la a XIII-a ediție a turneului de golf Elis 414 cupa golf 2021 1Q3A6704 1024x683 - Totul se leagă la a XIII-a ediție a turneului de golf Elis Copy of 351 cupa golf 2021 IMG 5077 1024x683 - Totul se leagă la a XIII-a ediție a turneului de golf Elis

MACHETA - austrotherme