Activitatea din sectorul construcțiilor s-a majorat în primele șase luni, într-un context dificil marcat de măsuri de restrângere a activității în multiple sectoare ale economiei din cauza pandemiei de coronavirus.
Institutul Național de Statistică (INS) a anunțat că în primul semestru, volumul lucrărilor de construcții a crescut cu ca serie brută, cu 18,9%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 21,0%.
În primul semestru, cele mai mari creșteri au fost la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+49,4%), lucrările de reparaţii capitale (+49,1%) şi la construcţiile noi (+7,0%).
Pe obiecte de construcţii, ca serie brută, au avut loc creşteri astfel: lucrările de construcţii inginereşti (+29,6%), clădirile rezidenţiale (+18,5%) şi la clădirile nerezidenţiale (+5,3%).
În luna iunie, volumul lucrărilor de construcţii a crescut, faţă de luna precedentă, ca serie brută, cu 3,2%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a scăzut cu 4,8%. În comparație cu luna corespunzătoare a anului precedent, volumul lucrărilor de construcţii a crescut, atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 8,0%, respectiv cu 10,3%.