Chiria medie înregistrată în Marea Britanie a crescut cu 0,2% în primul trimestru din 2019 până la 796 de lire sterline, în timp ce avansul din ultimul an a fost de 2,7%, potrivit celui mai recent index național.
Dar în Londra, prețurile cerute pentru chirii au crescut cu 8,2% în ultimul an până la un nivel record de 2.093 lire sterline. Creșterea din primul trimestru a fost de 2,9%, conform datelor furnizate de către portalul imobiliar Rightmove.
Creșterea chiriilor din Londra este cea mai mare din 2012, când Rightmove a început să colecteze date din piață. În continuare, cererea pentru proprietăți în Londra depășește cererea. Numărul de proprietăți disponibile pentru închiriere a scăzut cu 33% în comparație cu acum doi ani. Oferta la nivel național s-a diminuat cu 13% în aceeași perioadă.
”În acest moment avem nevoie de un stoc proaspăt de proprietăți pentru piața de închirieri astfel încât chiriile să nu crească în ritmul pe care îl vedem în prezent, așadar s-ar putea să fie un prilej pentru unii investitori să achiziția de imobile pentru închiriere în condițiile în care cererea din partea chiriașilor există”, a spus Miles Shipside, director comercial și analist al pieței rezidențiale la Rightmove.