Tranzacție: Immofinanz obține aproape 760 milioane euro din vânzarea unui pachet din CA Immo

Ovidiu Posirca

, Real News

Immofinanz, grupul imobiliar austriac specializat pe zona de retail si birouri, a anunțat vânzarea investiției de 26% în CA Immo către o companie membră a Starwood Capital Group.

Închiderea tranzacției a avut loc pe 27 septembrie, iar prețul de vânzare s-a ridicat la 757,9 milioane de euro.

”După plata împrumuturilor în valoare de circa 250 de milioane de euro legate de investiție, fluxul de numerar pentru Immofinanz totalizează aproximativ 507,9 milioane euro”, arată compania. O parte din sumă va fi folosită pentru programul de răscumpărare de acțiuni al Immofinanz pentru perioada 2018/19. Acest program va acoperi 8,66% din volumul de acțiuni al companiei.

Deținerea unui pachet în CA Immo a adus dezvoltatorului Immofinanz un randament al investiției de 30%.

Immofinanz are un portofoliu estimat la 4,3 miliarde de euro care acoperă peste 220 de proprietăți. Compania este prezentă în Austria, Germania, Cehia, Slovacia, Ungaria, România și Polonia.

AXXIS 1458 × 180 px 2 slidere - AXXIS Nova Resort & SPA

Leave a Reply