Reatailer-ul Brico Depot România, parte a Kingfisher plc, a anunțat că planul de integrare și consolidare a activității operaționale pe piața din România va include si închiderea a trei magazine din rețeaua Praktiker, pe care compania a achiziționat-o anul trecut.
”În urma unei analize atente, planul de integrare include și închiderea a trei magazine Praktiker în acest an, până la sfârșitul lunii mai, respectiv Bacău, Ploiești și Focșani. Brico Depot a prevăzut deja un plan de suport și integrare a cât mai multor angajați în rețeaua de magazine existentă”, se arată într-un comunicat al companiei.
Adela Smeu, CEO Brico Depot România, susține că strategia companiei este să facă ”oferta noastră disponibilă oricărui client din România, indiferent unde locuiește, atât prin rețeaua de magazine fizice, cât și printr-o platformă de vânzări online”.
În 2016, grupul Kingfisher a lansat o nouă strategie operațională, ONE Kingfisher, în care accentul este pus pe crearea unei oferte unificate de produse pentru îmbunătăţirea locuinţei, pe valorificarea mediului digital şi pe optimizarea eficienței operaționale, în toate țările în care funcționează brandurile Kingfisher.
În anul încheiat la 31 ianuarie 2017, Kingfisher a raportat vânzări în valoare de aproximativ 11,2 miliarde de lire sterline, cu un profit subiacent înainte de impozitare de 787 de milioane de lire sterline.