În conformitate cu prevederile Noului Cod civil, legiuitorul a reglementat două categorii de garanții personale, respectiv fideiusiunea și garanțiile autonome (scrisoarea de garanție și scrisoarea de confort).
În practică am întâlnit cazuri care au avut ca și componentă instituția garanțiilor personale, însă, cu surprindere, am observat că nu erau foarte clar înțelese și asumate efectele acordării unei astfel de garanții.
Fideiusiunea, ca și instituție de drept, reprezintă asumarea de către fideiusor față de o altă parte, care are calitatea de creditor într-un alt raport juridic, de a executa obligația debitorului, dacă acesta nu o execută.
Astfel, fideiusorul se obligă și garantează să îndeplinească obligația asumată de o altă persoană, în ipoteza în care această persoană nu își execută respectiva obligație.
Prin fideiusiune se pot garanta orice obligații, inclusiv cele intuitu personae.
Fideiusorul poate garanta total sau parțial executarea unei anumite obligații. În situația în care acesta garantează total, fără nicio limitare, aceasta se întinde către toate accesoriile obligației (penalități de întârziere, clauze penale etc.), precum și asupra tuturor cheltuielilor aferente cererii de chemare în judecată a fideiusorului.
Cu titlu de recomandare, suntem de părere că este prudent ca, în situația unei fideiusiuni, aceasta să limiteze clar obligațiile de garantare ale fideiusorului, astfel încât, în cazul în care acesta va trebui să îndeplinească respectiva obligație, întinderea acesteia să fie clară, asumată, și mai ales limitată.
De asemenea, recomandăm ca fideiusorul să nu renunțe expres la beneficiul de discuțiune, deoarece prin nerenunțarea la acest beneficiu va putea cere creditorului să urmărească mai întâi bunurile debitorului principal și ulterior bunurile sale. Față de acest aspect trebuie reținut însă faptul că atunci când fideiusorul se obligă împreună cu debitorul principal, cu titlu de fideiusor solidar sau de codebitor solidar, fideiusorul nu mai poate invoca beneficiul anterior menționat.
În situația în care un fideiusor a plătit datoria, acesta este de drept subrogat în toate drepturile pe care creditorul le avea împotriva debitorului, însă, din păcate, în practică sunt destul de rare cazurile în care fideiusorul reușește să recupereze debitul de la debitor.
După cum se vede din cele mai sus menționate, fideiusiunea convențională, deoarece acest tip de fideiusiune a fost tratat, reprezintă o instituție de drept care poate da naștere unor obligații extrem de oneroase și, în aceste condiții, recomandăm prudența și înțelegerea pe deplin a temeiurilor în care aceasta este acordată.
Scrisoarea de garanție reprezintă angajamentul irevocabil și necondiționat al unei persoane de a achita o sumă de bani unui beneficiar, la solicitarea unui ordonator (ordonator poate fi și beneficiarul), în considerarea unui raport obligațional preexistent, dar independent de emitentul scrisorii.
Angajamentul de plată se execută la prima cerere a beneficiarului, dacă în textul scrisorii nu a fost prevăzut altfel. În acest sens, menționăm că prevederile scrisorii de garanție pot fi negociate și se pot crea mecanisme juridice, astfel încât emitentul să fie obligat, de exemplu, să plătească respectiva sumă numai după ce creditorul a epuizat toate modalitățile de executare a debitorului.
Scrisoarea de confort reprezintă angajamentul irevocabil al emitentului prin care acesta își asumă obligația de a face sau obligația de a nu face, în scopul susținerii unei alte persoane în vederea executării obligațiilor acesteia față de creditor. Astfel, scopul acestei forme de garantare este acela de a susține debitorul pentru executarea obligației asumate față de creditor. Emitentul scrisorii de confort poate fi obligat doar la plata de daune-interese către creditor, însă numai în situația în care nici debitorul nu-și îndeplinește obligația și nici emitentul scrisorii de confort nu-și îndeplinește obligația asumată.
