Compania românească Graphein, specializată în soluții BIM, GIS și Digital Twin, a integrat ArenaCAD, o firmă cu 13 ani de experiență în scanarea 3D, activă pe piețe precum Statele Unite, Canada, Marea Britanie și Noua Zeelandă.
Prin această integrare, Graphein își extinde portofoliul de servicii și consolidează expertiza sa în scanarea 3D, un domeniu în care ArenaCAD a derulat proiecte de referință.
Unul dintre obiectivele principale ale Graphein este accelerarea dezvoltării de „digital twins” și „active inteligente”.
Parteneriatul cu ArenaCAD, o companie cu o experiență semnificativă în piețele de limbă engleză, este un pas natural în direcția de a deveni un jucător global. Graphein are deja proiecte în piața europeană, în țări precum Belgia și Olanda, iar acum se concentrează pe expansiunea în America de Nord.
Eugen Ursu, CEO Graphein, a declarat: „Acest parteneriat reprezintă un pas firesc în strategia noastră de extindere internațională și de conectare a lumii reale cu cea digitală”.
ArenaCAD, cu o experiență de 13 ani, este specializată în proiecte de digitizare pentru domenii variate, de la arhitectură și infrastructură feroviară la petrochimie și restaurarea monumentelor istorice.
Printre proiectele de referință ale ArenaCAD se numără intersecții din Carolina de Nord, campusuri universitare din Tennessee și unități de învățământ din Mississippi.