Gala Premiilor Real Estate 2024: Câștigătorii selectați de juriu, dezvăluiți pe 24 octombrie

Aflată la a șasea ediție, Gala Premiilor Real Estate 2024 a intrat în etapa cea mai importantă de selectare a celor mai dinamice companii care au investit în proiecte de calitate pe parcursul ultimelor 12 luni. Având în vedere finalizarea etapei de autonominalizări, jurații vor primi o listă finală de nominalizări care va include și companii/proiecte/executivi care au fost selectați de către echipa publicației în urma unui proces de analiză al întregii piețe.

Competiția din acest an se va concentra pe elementele de sustenabilitate ale proiectelor și pe modul în care investițiile imobiliare pot asigura un viitor verde al economiei. Sectorul de real estate și-a setat ținte ambițioase în privința reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră, în linie cu obiectivul Europei de a atinge neutralitatea climatică în anul 2050. 

Câștigătorii din acest an vor fi dezvăluiți în cadrul unei Gale exclusiviste organizate în data de 24 octombrie, la București.

Gala Premiilor Real Estate este evenimentul fanion al publicației Real Estate Magazine, care și-a câștigat încă de la prima ediție drept una dintre competițiile cheie ale industriei locale de real estate, datorită juriului de top și a proiectelor de calitate selectate, în fiecare an, în competiție.

Ecran jurati REM 2024 1024x576 - Gala Premiilor Real Estate 2024: Câștigătorii selectați de juriu, dezvăluiți pe 24 octombrie

 

Juriul desemnat pentru alegerea câștigătorilor din acest an este format din:

  • Florin Ababe, CEO, ARQA
  • Gabriela Nicuț, Director Executiv, O.B.A. Different by Luxury
  • Șerban Georgescu, Fondator, ISRA Design
  • Antoniu Panait, Managing Director, Vastint Romania
  • Affan Yildirim, GM, Member of The Board of Directors, Anchor Grup
  • Tatiana Popescu, Fondatoare, Quadra Casa
  • Emma Toma, Head of Office Division, AFI Europe Romania
  • Vlad Musteață, CEO, NBI
  • Florin Barabaș, Managing Director Eastern Balkans, KLUDI
  • Ovidiu Nicolae Poșircă, Redactor-șef, Real Estate Magazine
  • Iulia Irimia, Head of Office Asset Management, CPI Romania

Distinsul juriu va trebui să voteze companiile și executivii care au înregistrat performanțe impresionante în ultimele 12 luni prin investițiile implementate la nivel național.

Categoriile jurizate:

Dezvoltatorul rezidențial al anului

Proiectul rezidențial al anului

Proiectul exclusivist al anului

Proiectul rezidențial multi-fazat al anului

Proiectul de vile al anului

Proiectul de regenerare urbană al anului

Proiectul resort&residence al anului

Dezvoltatorul retail al anului

Proiectul de retail al anului

Dezvoltatorul office al anului

Tranzacția office de închiriere a anului

Dezvoltatorul industrial al anului

Investitorul anului

Leadership feminin în imobiliare

Agenția anului

Partenerul bancar al anului în sectorul imobiliar

Firma de construcții a anului

Studioul de arhitectură/design al anului

Excelență în soluții pentru amenajări interioare

Furnizorul de mobilier high-end al anului

Tranzacția anului

Personalitatea anului în imobiliare

Furnizorul anului de tehnologie pentru smart home

Furnizorul strategic al anului pentru piața imobiliară

Portalul inovator de anunțuri imobiliare al anului

energyexpo - AXXIS Nova Resort & SPA