Retailerul internațional de modă Primark a confirmat deschiderea primului său magazin din județul Iași pe 2 septembrie 2026, în cadrul ansamblului mixed-use Palas Iași.
Noul magazin va fi al șaptelea din portofoliul local al retailerului și va genera 115 locuri de muncă pentru comunitatea locală.
Cu o suprafață de 3.100 mp, dispusă pe două niveluri, unitatea din Palas va oferi gamele de modă, produse de înfrumusețare, articole pentru locuință și produse de uz zilnic specifice brandului.
Alegerea Iașiului consolidează prezența Primark în afara principalelor centre urbane și vine după inaugurările recente din Craiova și Sibiu.
„Fiind unul dintre cele mai mari și dinamice orașe ale țării, precum și un centru economic, universitar și cultural important, Iașiul reprezintă o alegere firească pentru Primark”, a declarat Maciej Podwojski, director of sales CEE la Primark.
La rândul său, Oana Diaconescu, head of leasing retail în cadrul Iulius, a descris inaugurarea drept una dintre cele mai importante lansări din retail din ultimii ani pentru regiunea de nord-est a țării.
După deschiderea din Iași, Primark va opera șapte magazine în România, compania având în plan încă o inaugurare la Bacău până la finalul anului 2026 și un al treilea magazin în București, în cadrul Sun Plaza, în exercițiul financiar 2026-2027.






















