Dezvoltatorul imobiliar Prime Kapital a obținut autorizația de construire pentru prima fază a noului proiect rezidențial LOOM, parte integrantă a ansamblului Silk District.
Lucrările de construcție sunt programate să înceapă în vara acestui an. Prima etapă a proiectului LOOM va cuprinde 314 locuințe distribuite în două clădiri, precum și o structură de parcare dedicată, menită să echilibreze funcționalitatea cu estetica arhitecturală.
În ansamblu, LOOM va fi dezvoltat în patru faze, însumând 1.254 de apartamente. Conceptul pune un accent deosebit pe spațiile verzi, incluzând șase curți interioare și o zonă recreațională pe acoperișul parcării. O parcare multietajată va asigura conexiunea între toate fazele viitoare, menținând un regim de circulație „car-free” la nivelul solului.
Maggie Kitshoff, Partener Prime Kapital, a spus: „Este important pentru noi să asigurăm continuitatea ritmului de dezvoltare, astfel încât să putem livra anual unități noi în Silk District, subliniind sustenabilitatea și garantând că acest cartier își va atinge întregul potențial. Iași rămâne unul dintre cele mai accesibile dintre marile orașe pentru achiziția unei locuințe noi, iar cumpărătorii nu vor beneficia doar de avantajele unui proiect de excepție, ci și de o investiție foarte bună”.
Succesul comercial al proiectului este susținut de cifrele de vânzări, peste 90% din unități fiind contractate înainte de finalizarea etapelor precedente.
În timp ce primele două faze sunt vândute integral, Faza 3, estimată pentru finalizare în T2 2026, mai are disponibile doar 15% din apartamente. Prime Kapital a livrat deja peste 1.600 de apartamente în România de la intrarea sa pe segmentul rezidențial în 2018.





















