Sectorul financiar-bancar a preluat conducerea, reprezentând 31% din cererea totală de spații de birouri în S1 2025, potrivit unui raport Crosspoint Real Estate. Aceasta marchează o tranziție semnificativă, având în vedere că anterior sectorul tech a fost motorul principal al cererii.
Chiar dacă sectorul financiar-bancar a ocupat primul loc la cerere, sectorul tech continuă să conducă cererea netă, cu închirieri noi ce au depășit 13.000 mp în București în prima jumătate a anului.
Per ansamblu, în S1 2025, suprafața totală de birouri închiriate în București a fost de 112.225 mp, ceea ce reprezintă o scădere de 31% față de aceeași perioadă a anului precedent. Un procent de 56% din total, adică 62.718 mp, reprezintă suprafața închiriată netă (excluzând reînnoirile și subînchirierile), în scădere cu 23% comparativ cu S1 2024.
Rata de neocupare a rămas aproape de 12%, în ciuda faptului că nu au fost livrate proiecte noi majore în această perioadă.
Chiriile nu au înregistrat creșteri semnificative, menținându-se la un nivel maxim de 22 de euro pe mp.
Ilinca Timofte, Head of Research al Crosspoint Real Estate, a avertizat: „Din trimestrul al treilea, ne așteptăm ca majorarea taxelor, creșterea prețurilor la energie și accelerarea ritmului inflației să influențeze direct nivelul chiriilor și al cheltuielilor de mentenanță pentru spațiile de birouri. Acești factori vor exercita o presiune suplimentară asupra cererii, care este deja moderată în acest an, afectând apetitul companiilor pentru extindere sau relocare”.
Cele mai căutate hub-uri de birouri din capitală rămân zona Centru-Vest (32% din totalul închirierilor din primul semestru), CBD (24%) și Floreasca-Barbu Văcărescu (20%).
Crosspoint Real Estate a intermediat tranzacții de închiriere pentru spații de birouri de peste 6.000 mp în S1 2025, către companii din tehnologie, producție de tehnică militară, construcții și finanțare agricolă.
Din suprafața tranzacționată în acest an, două treimi reprezintă spații în clădiri de birouri din București, iar restul în Cluj-Napoca.