Succesul peste noapte durează cel puțin zece ani, susține Raluca Munteanu, director de dezvoltare, IULIUS, care a început să lucreze pentru dezvoltator din momentul inaugurării Palas Iași. Ea detaliază în interviul acordat Real Estate Magazine care sunt perspectivele leadership-ului feminin în imobiliare, dar și provocările gestionării unui portofoliu cu noi investiții de 1,3 miliarde de euro.
Interviul este parte din seria Women in Real Estate.
Cum ați descoperit industria de real estate și care au fost principalele etape ale carierei dumneavoastră până în acest moment?
Am descoperit industria de real estate pornind de la o bază solidă în marketing și comunicare. După o experiență de doi ani în Germania, în cadrul Deutsche Post, unde am lucrat în comunicare, am simțit nevoia de a reveni în România. Mi-am dorit să contribui direct la schimbarea de aici, să văd efectele muncii mele la firul ierbii și să pot aduce valoare într-un context în care era nevoie de construcție și viziune.
Am început în domeniu lucrând în agenție, realizând campanii de marketing pentru centre comerciale. Totuși, postura de consultant nu mi-a oferit suficientă vizibilitate sau control asupra direcției strategice, așa că mi-am dorit să fiu mai aproape de decizii. Am intrat în echipa IULIUS în momentul inaugurării Palasului și am lucrat inițial pentru Iulius Mall Iași. În cei 12 ani petrecuți aici, am trecut prin trei roluri: de la marketing manager, la leasing manager – unde am închiriat clădiri de birouri – și până la implicarea în construcția identității diviziei de dezvoltare.
Puteți împărtăși o experiență sau un proiect de succes care v-a definit cariera?
Eu cred că succesul peste noapte durează mereu zece ani. Cel puțin. Sunt 12 ani de când sunt parte din IULIUS și în care am parcurs mai multe roluri, iar lecțiile învățate mi-au pavat drumul profesional și dezvoltarea personală. Am învățat contracte de închiriere, procese de audit, strategii de sustenabilitate, contracte de proiectare. Suficient cât să știu câte puțin din toate și să am o perspectivă clară asupra domeniului nostru de activitate. Nu înseamnă că nu au fost provocări, pentru că, imediat ce deveneam prea confortabilă într-o zonă, eram confruntată cu o situație nouă. Dar a nu fi în zona mea de confort este, de fapt, zona mea de confort, iar această senzație îmi definește rolul și acum.
Ce sfaturi aveți pentru femeile care doresc să urmeze o carieră în real estate?
Aceleași ca pentru oricine din domeniu, pentru că eu cred în egalitatea de șanse și în potențialul pe care îl au oamenii, indiferent de gen.
Aș spune poate ceea ce a fost relevant pentru mine: să învăț să-mi urmez instinctul antreprenorial, fără a renunța la empatie; să investesc timp și resurse în dezvoltarea personală; să mă bazez în decizii pe o foarte bună înțelegere a pieței și contextului; să fiu adaptabilă și, mai important, perseverentă. Pentru că, într-un domeniu dinamic, așa cum este cel de real estate, reziliența este o cerință, iar viziunea creativă și multilateral dezvoltată este o necesitate.
Credeți că există anumite provocări specifice cu care se confruntă femeile manager din real estate în România?
Real estate-ul este, într-adevăr, un domeniu adesea perceput ca fiind dominat de bărbați, mai ales la nivel executiv. Este un mediu dificil, în care deciziile implică impact financiar major, presiune constantă și un ritm accelerat. Cu toate acestea, nu pot spune că m-am simțit dezavantajată. Cred că, în cele din urmă, contează ce ai de spus, cum o spui și, mai ales, cum muncești.
Cred că autenticitatea, coerența și asumarea sunt mai valoroase decât orice stereotip. Nu am știut niciodată să iau scurtături – tot ceea ce am construit am făcut prin muncă, asumare și răbdare.
Comparativ cu alte piețe din regiune, aș spune că România face pași înainte, poate mai puțin vizibili, dar reali. Cred că suntem într-un moment în care se construiește o generație de lideri care nu mai e definită de gen, ci de competență și de capacitatea de a livra rezultate. Și mă bucur că pot face parte din această generație.
Cât de deschisă credeți că este România din perspectiva egalității de gen la nivel executiv în comparație cu alte piețe imobiliare din regiune?
Mă raportez la compania IULIUS, unde cred că egalitatea de gen e ceva firesc – avem femei în board, în poziții de management și, dacă mă uit în jur, probabil suntem aproape de 50-50 femei vs bărbați. Asta nu înseamnă că pot vorbi în numele întregii industrii, pentru că lucrurile variază mult de la o piață la alta în regiune. Ce pot spune, însă, din propria experiență, e că n-am simțit că a fost o provocare faptul că sunt femeie – cât, mai degrabă, faptul că mi-am dorit mereu să ajung cât mai departe și cât mai repede.
Dacă ar fi totuși să menționez un feedback pe care îl primeam des – fără să fie spus cu voce tare – era că par prea tânără pentru rolul pe care îl aveam. Dar, așa cum glumesc uneori, odată ce începeam să vorbesc, lucrurile se mai așezau. Respectul e ceva ce trebuie câștigat.
Care sunt principalele proiecte pe care le gestionați în prezent, din perspectiva funcției pe care o ocupați?
În prezent, pe zona de dezvoltare lucrăm la proiecte ce depășesc investiții de 1,3 miliarde de euro. Suntem în etapa de obținere a autorizației de construire pentru RIVUS Cluj-Napoca, un proiect prototip, aș spune. Am pornit din start cu ideea unei dezvoltări out-of-the-box, însă conceptului i s-a adăugat valoarea comunității.
Ne-am dorit să dezvoltăm în Cluj-Napoca un proiect mixed-use de talia unui oraș european care atrage atenția la nivel internațional, nu doar prin festivalurile renumite, ci și prin viziunea urbană. Așa că RIVUS este implementarea unei viziuni ambițioase, de a transforma un fost simbol al producției industriale într-un nucleu vibrant al comunității moderne, asta după ce am mutat și modernizat fabrica Carbochim cu o investiție de 7 milioane de euro.
Proiectul de reconversie urbană RIVUS este o investiție de peste 500 de milioane de euro a companiilor IULIUS şi Atterbury Europe și va integra: cea mai mare suprafață de retail din România (145.000 de metri pătrați suprafață totală închiriabilă de retail), spații de birouri premium, un nou parc și spații verzi amenajate de peste 52.000 de metri pătrați, grădină japoneză pe acoperiș, primul centru de arte performative, centre de entertainment pentru întreaga familie, cele mai noi tehnologii cinematografice, două clădiri industriale reconvertite în spații culturale, coworking și servicii, un mix diversificat de restaurante, dar și ample investiții în conectivitate.
Anul acesta am lansat și viziunea propusă pentru Constanța, un concept realizat cu Foster + Partners, celebrul birou de arhitectură din topurile mondiale. Acesta va fi cel mai amplu proiect de reconversie, bioremediere și revitalizare urbană din România, dezvoltat pe un teren de 38 de hectare, cu o investiție de peste 800 de milioane de euro.
Recent, am demarat și o nouă etapă de dezvoltare pentru Palas Iași, proiect-etalon pentru regenerarea urbană din România. Astfel, reamenajarea Palas Iași este estimată la 80 de milioane de euro, ceea ce va ridica investiția realizată de IULIUS în centrul Iașiului la peste 520 de milioane de euro.
Ce planuri de dezvoltare are IULIUS în următorii ani?
IULIUS are o viziune clară și ambițioasă pentru următorii ani, concentrându-se pe dezvoltarea de proiecte imobiliare mixte, durabile și inovative, care răspund nevoilor comunităților urbane. Compania continuă să investească în proiecte de regenerare urbană și extindere a conceptului de destination projects – acele locuri care nu sunt doar centre comerciale, dar care devin adevărate destinații pentru locuit, muncă și recreere. Așa cum sunt proiectele enumerate deja.
În plus, compania se axează pe inovație, având în vedere trendul global al sustenabilității. Proiectele viitoare vor include soluții verzi, integrând spații publice și zone de relaxare, iar IULIUS se va concentra pe realizarea unor dezvoltări care sunt nu doar rentabile, dar care să aibă un impact pozitiv asupra comunității și mediului.
Articol publicat inițial în Real Estate Magazine, Nr.56.