Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași (UMF Iași) a împrumutat 35,4 milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții (BEI) pentru reabilitarea și modernizarea clădirilor campusului universitar.
Acesta este primul împrumut extern al UMF Iași și prima operațiune a BEI în cadrul unei inițiative de 200 de milioane de euro pentru îmbunătățirea învățământului superior din România.
„Cu ajutorul acestor fonduri, vom dezvolta infrastructura Universității prin opt proiecte majore de investiții. Printre acestea se numără construirea unei noi cantine și a unei săli de sport, reabilitarea unui cămin studențesc, esențiale pentru bunăstarea studenților noștri. De asemenea, vom moderniza policlinicile stomatologice, asigurând astfel spații optime pentru învățământul clinic al studenților de la Medicină Dentară. Fondurile vor susține crearea Centrului de Cercetări Fundamentale și a Centrului de Cercetări Materno-Fetale, ambele importante pentru dezvoltarea direcțiilor de cercetare ale Universității”, a spus Prof. Univ. Dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași. Investiția totală în campus se va ridica la peste 70 de milioane de euro.
Finanțarea BEI poate permite universităților românești să crească investițiile necesare atât pentru infrastructura educațională, cât și pentru cea de cercetare. BEI sprijină deja Universitatea de Medicină din București și Universitatea de Medicină din Târgu Mureș. De asemenea, BEI sprijină programele de dezvoltare ale campusului Universității Politehnica din București, Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și Universității Tehnice din Cluj-Napoca.