La ce se uită românii când achiziționează o casă: calitatea construcției, structura de rezistență și poziționarea

Alex Moldovan

, Real News

În luna martie 2023, Ingineri Asociați Construct, companie specializată în proiectarea structurilor de rezistență, a demarat un sondaj online* prin care să evidențieze care sunt cele mai mari provocări ale românilor atunci când construiesc o clădire, dar și criteriile după care se ghidează atunci când achiziționează un imobil.

Întrebați de ce au ținut cont sau este mai probabil să țină cont atunci când achiziționează un imobil, cele mai multe răspunsuri au indicat poziționarea (80%), calitatea construcției și designul (78%), anul construcției (57%), facilitățile zonei (61%), randamentul investiției în timp (36%) și reputația dezvoltatorului (34%).

În ceea ce privește cele mai importante criterii avute în vedere la achiziția unui apartament într-un imobil, acestea includ ca imobilul să fie cu regim mic de înălțime (45%) sau să facă parte dintr-un ansamblu rezidențial (15%). Dacă un sfert dintre participanții la sondaj s-au ghidat atunci când au achiziționat un apartament după criteriul „imobilul să fie construit după anul 1977”, respectiv după anul 2000 (21%), pentru 27% dintre respondenți nu contează anul construcției atât timp cât imobilul este consolidat.

„Este important să știm că structura are un termen de exploatare de 50 de ani, bineînțeles, dacă nu se întâmplă evenimente importante care să-i afecteze integritatea. După 50 de ani este, desigur, indicat să se realizeze o expertiză tehnică, să se realizeze lucrări de reparații, mentenanță, în funcție de starea clădirii. Apoi, alt criteriu care trebuie luat în calcul este că faptul că structurile clădirilor înainte de ’90 au fost proiectate la criterii de conformare seismice inferioare celor din anii 90 – 2000 și 2006-2013”, a precizat Nicu Stoica, inginer proiectant de structuri în cadrul Ingineri Asociați Construct.

Sondaj Ingineri martie2023 1024x577 - La ce se uită românii când achiziționează o casă: calitatea construcției, structura de rezistență și poziționarea

Dacă pentru aproape jumătate dintre respondenți (46%) alegerea firmei de construcție reprezintă cea mai mare provocare atunci când construiesc un imobil, pentru 17% cea mai mare provocare o reprezentă subestimarea bugetului, în timp ce o treime dintre participanții la sondaj indică drept provocare obținerea avizelor, întocmirea actelor și a planurilor de construcție.

Când vine vorba de cele mai importante criterii la achiziția unei case, 41% dintre participanții la sondaj au indicat calitatea construcției și planul tehnic, în timp ce 21% au indicat drept cel mai important criteriu structura de rezistență, iar 20% poziționarea. Designul, suprafața locuibilă și suprafața terenului completează topul celor mai importante criterii.

Potrivit sondajului demarat de Ingineri Asociați Construct, aproape 70% dintre participanții la sondaj se tem de un eventual cutremur. Cu toate acestea, 60% consideră că locuința lor nu este vulnerabilă în fața unui seism mai mare de 7 pe scara Richter.

Deși 9 din 10 dintre respondenți au răspuns că structura de rezistență a unui imobil le poate influența decizia de achiziție a unui locuințe, 3 români din 4 nu cunosc normele privind siguranța construcțiilor, iar jumătate (49%) nu au încredere în normele din țara noastră care reglementează siguranța construcțiilor.

 

 

AXXIS 1458 × 180 px 2 slidere - AXXIS Nova Resort & SPA