Expleo închiriază birouri în Palas Campus Iași

Alex Moldovan

, Real News

Hub-ul de business din centrul Iaşului care va fi dezvoltat odată cu finalizarea Palas Campus, cea mai mare clădire de birouri ca suprafaţă din România.

Acesta va include şi Expleo, companie globală de inginerie, tehnologie şi consultanţă. Expleo a închiriat 3.000 mp în cel mai nou proiect de regenerare urbană realizat de IULIUS la Iaşi, care va fi inaugurat în această primăvară, în proximitatea ansamblului mixt Palas. Prezent în România din 1994, Expleo a ales Iașul pentru extinderea operațiunilor sale, după București, în 2015, fiind atras de talentele prezente într-unul dintre cele mai mari centre universitare.

„Faptul că ne-a ales pe noi este o recunoaștere a pasiunii și dedicării cu care am lucrat la acest proiect, pe care îl vom inaugura curând. Sunt 60.000 de mp de birouri și spații de retail în inima Iaşului, cu cele mai moderne facilități, care vor găzdui companii dinamice, creative. Palas  Campus va fi un hub de inovație și cea mai mare comunitate de business regională, cu un impact pozitiv asupra competitivității Iașului”, a spus Ionuț Pavel, Office Buildings Manager Palas Iași & Palas Campus.

„Biroul din Palas Campus va găzdui întreaga echipă din Iași, formată în prezent din aproximativ 400 de oameni. Suntem nerăbdători să participăm la dezvoltarea acestei locații, ce reprezintă un pilon cheie pentru grup prin valorificarea cunoștințelor din domeniu și a expertizei extinse în arii precum: inginerie AI, digitalizare, hiper-automatizare, securitate cibernetică și știința datelor. Vom continua să angajăm specialiști pe diverse posturi, precum: Sr. Testing and Validation Engineer, System Engineer și Model Based Design Engineer – Automotive Projects, Cyber Security Engineer – Embedded Systems, Data Analyst și Software Developer (Java/Angular) – IT&C Projects, așadar vom avea ocazia să îi ajutăm să își gestioneze propria dezvoltare profesională și să susțină misiunea globală a companiei Expleo”, a declarat Vincent Fusier, Chief Operating Officer  (COO) Expleo România.

Expleo este o companie cu 40 de ani de experiență în inginerie IA, digitalizare, hiper-automatizare, securitate cibernetică, cu birouri în 30 de țări și peste 15.000 de angajați, un business care generează afaceri de peste 1 miliard de euro. Echipa din România lucrează la proiecte dedicate industriilor auto și aeronautică, cu soluții care reinventează călătoriile pe uscat și în aer.

 

 

 

energyexpo - AXXIS Nova Resort & SPA