(A) În 2026, piața imobiliară intră într-o etapă de maturizare, cumpărătorii analizează mai atent opțiunile disponibile, iar sustenabilitatea nu
REMAX România a raportat o majorare a veniturilor de 15% și o creștere de aproximativ 10% a volumului tranzacțiilor realizate anul trecut. La
Dezvoltatorii imobiliari vor fi obligați să informeze detaliat potențialii cumpărători cu privire la dotările, finisajele și echipamentele
Bucureștiul a înregistrat cea mai mare creștere a prețului mediu pentru apartamente dintre marile orașe ale României în decembrie 2025, potrivit
Piața imobiliară din România a înregistrat o dinamică accelerată în 2025, marcată de o creștere medie a prețurilor de solicitare de 13% față de
Allianz-Țiriac Asigurări a finalizat procesul de vânzare a celor două foste sedii centrale situate în zona Pieței Victoriei, în cadrul unor
Cele mai dinamice companii imobiliare și cei mai performanți executivi au fost recunoscuți în cadrul celei de-a șaptea ediții a Galei Premiilor
Investițiile străine directe (ISD) în sectoarele imobiliar și al construcțiilor din România s-au majorat de peste trei ori în valoare absolută
(A) Ediția de toamnă a Târgului Național Imobiliar (TNI), desfășurată între 26 și 28 septembrie la Palatul Parlamentului, a marcat un nou capitol
Săptămâna viitoare debutează mult așteptata ediție de toamnă a Târgului Național Imobiliar TNI & ZEB EXPO, un eveniment de referință pentru





















