WALDEVAR Energy, partenerul EPC al Doral Energy pentru două parcuri fotovoltaice în România

WALDEVAR Energy a anunțat demararea lucrărilor pentru două noi parcuri fotovoltaice dezvoltate pentru grupul israelian Doral Energy. Proiectele vor fi amplasate în localitatea Tudor Vladimirescu, județul Brăila, și în Ștefan Vodă, județul Călărași, marcând primele investiții realizate de Doral Energy pe piața din România.

Cele două parcuri vor avea o putere instalată cumulată de aproximativ 14 MWp, utilizând circa 25.000 de panouri fotovoltaice pentru a susține producția locală de energie curată.

WALDEVAR Energy îndeplinește rolul de contractor Engineering, Procurement & Construction (EPC), gestionând integral procesele de proiectare, achiziție, logistică, execuție și punere în funcțiune.

Nicu Constantin, COO al WALDEVAR Energy, a spus: „Parteneriatul cu Doral Energy este o confirmare a capacității noastre de a livra proiecte solide, care contribuie la întărirea securității energetice a României. Suntem determinați să construim mai mult decât parcuri fotovoltaice. Ne dorim să generăm un impact real pentru comunitățile locale și să dezvoltăm împreună noi proiecte care să consolideze infrastructura energetică a țării”.

Guy Sagi, CEO al Doral Europe, a spus: „Aceste proiecte din România marchează un moment important pentru strategia noastră de extindere. Am găsit în WALDEVAR Energy un partener puternic, cu expertiză tehnică și viziune pe termen lung. Ne dorim să continuăm să investim aici și să contribuim la creșterea capacităților locale de producție”.

Cu o echipă internă de peste 2.500 de specialiști și un portofoliu ce depășește 2,5 GW în Europa, compania își consolidează astfel poziția de contractor de referință în regiune.

Doral Energy, lider global cu un portofoliu de peste 15 GWp și prezență pe mai multe continente, vede această etapă ca pe un pilon strategic în expansiunea sa în Europa Centrală și de Est.

Proiectele au un termen de finalizare estimat la un an și vor contribui direct la economia locală prin crearea de locuri de muncă și venituri suplimentare la bugetele comunităților implicate.

RO ENERGY EXPO 2026 728hi - Energyexpo