Cel mai mare club de golf din sud-estul Europei se deschide lângă București

National Golf & Country Club (NGCC), cel mai mare club de golf din sud-estul Europei, va fi inaugurat oficial la începutul verii. Situat la doar 30 de kilometri de București, în comuna Niculești, județul Dâmbovița, complexul se întinde pe o suprafață de 75 de hectare.

NGCC include un teren de golf profesionist cu 18 găuri, proiectat de Stirling & Martin Golf Course Architects, un ansamblu rezidențial format din 173 de vile și 111 apartamente, un restaurant de lux, un spațiu dedicat evenimentelor corporate și private, precum și zone pentru alte sporturi și activități de agrement.

Terenul a fost deschis jucătorilor profesioniști și amatori încă din vara anului trecut, găzduind deja peste 35 de turnee locale și internaționale. Acestea au atras peste 4.300 de jucători individuali și peste 1.300 de participanți la turnee, atât din România, cât și din alte țări europene, Marea Britanie și Asia.

Clubul își propune să devină o platformă de calificare pentru competiții internaționale de prestigiu, găzduind deja World Amateur Golfers Championship (WAGC).

„Această lansare vine într-un moment în care luxul și experiențele premium devin tot mai vizibile la nivel local, prin proiecte precum hotelul Corinthia sau magazine de lux ca Zegna și Louis Vuitton. Pe scurt, împreună ne dorim să aducem cât mai multe elite ale lumii sportive, de afaceri sau artistice la București, în România”, completează Metin Doğan”, a declarat Metin Doğan, fondatorul National Golf & Country Club.

Cu o valoare anunțată inițial de 60 de milioane de euro, proiectul reprezintă una dintre cele mai consistente investiții private în sportul românesc.

EEB25 5 1456 x 180 - Energyexpo