Noul Cod al Urbanismului intră în vigoare: digitalizare, termene mai scurte și reguli unificate pentru construcții

Începând cu 25 august, România intră într-o nouă etapă a reglementării domeniului construcțiilor și urbanismului, odată cu intrarea în vigoare a Codului amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor (CATUC).

Considerat cea mai amplă reformă legislativă din ultimele două decenii în acest sector, noul act normativ reunește într-un singur cadru legal prevederi care până acum erau dispersate în mai multe legi și reglementări, potrivit unei opinii a Georgianei Bălan, coordonator al Practicii de Drept Imobiliar la D&B David și Baias, firmă de avocatură corespondentă PwC în România.  

Principala miză a noului Cod este simplificarea și modernizarea proceselor de urbanism și autorizare a lucrărilor de construcții. Autoritățile susțin că noile reguli vor reduce birocrația, vor accelera emiterea documentelor necesare dezvoltatorilor și cetățenilor și vor introduce un grad mai mare de predictibilitate în relația cu administrația publică.  

Una dintre cele mai importante noutăți este unificarea legislației privind urbanismul, amenajarea teritoriului și autorizarea construcțiilor. Astfel, prevederi care până acum erau reglementate în principal prin Legea nr. 50/1991 și Legea nr. 350/2001 sunt integrate într-un singur cod, ceea ce ar trebui să faciliteze interpretarea și aplicarea normelor de către autorități, investitori și profesioniști din domeniu.  

Codul introduce, de asemenea, proceduri și concepte noi, menite să elimine o parte dintre neclaritățile care au generat în trecut litigii sau interpretări diferite între instituții. Documentul reglementează într-o manieră integrată întregul parcurs al unui proiect, de la planificarea urbanistică și autorizare până la recepția lucrărilor și aspectele privind calitatea construcțiilor. 

Digitalizarea reprezintă o altă componentă esențială a reformei. Noul Cod prevede dezvoltarea și operaționalizarea Ghișeului Unic Național pentru procedurile de urbanism și construcții.  

Platforma va permite, în etape, depunerea documentelor și derularea procedurilor în format electronic, reducând interacțiunile fizice cu instituțiile și timpul necesar obținerii avizelor și autorizațiilor. Implementarea completă este prevăzută pe o perioadă de cinci ani de la publicarea Codului.  

O altă schimbare importantă vizează reducerea termenelor administrative și clarificarea responsabilităților autorităților implicate în procesul de avizare și autorizare. Potrivit susținătorilor reformei, aceste măsuri ar trebui să contribuie la creșterea eficienței administrației și la eliminarea unor blocaje care au afectat de-a lungul timpului investițiile publice și private.  

Totuși, implementarea efectivă a noilor reguli rămâne principala provocare. Georgiana Bălan atrage atenția că problemele din domeniu nu au fost generate exclusiv de cadrul legislativ, ci și de capacitatea administrativă limitată a unor instituții.  

În plus, legea a fost publicată la 10 august 2026 și intră în vigoare după doar 15 zile, ceea ce oferă funcționarilor, arhitecților-șefi și profesioniștilor din domeniu un interval foarte scurt pentru familiarizarea cu noile proceduri.  

De asemenea, succesul reformei depinde de adaptarea legislației secundare. Codul obligă autoritățile și instituțiile emitente de avize și acorduri să își actualizeze normele și procedurile în termen de 120 de zile de la publicarea actului normativ. Respectarea acestui calendar este considerată esențială pentru funcționarea coerentă a noului sistem. 

RO ENERGY EXPO 2026 728hi - Energyexpo