Procter & Gamble România își stabilește sediul central în YUNITY Park

Procter & Gamble România a semnat un contract de închiriere pe 10 ani cu Genesis Property, dezvoltatorul proiectului de birouri premium YUNITY Park. 

Compania multinațională își va muta sediul central într-un spațiu de aproximativ 7.000 mp, situat în clădirea E din cadrul campusului de business.

Liviu Tudor, președinte și fondator al Genesis Property, a spus: „Faptul că o companie de talia Procter & Gamble își stabilește sediul aici confirmă relevanța acestei viziuni și întărește convingerea că spațiile de lucru trebuie să fie construite în jurul oamenilor”.

Dezvoltatorul deține și administrează două dintre cele mai mari campusuri de business, YUNITY Park și West Gate Business District, care însumează peste 150.000 mp și găzduiesc peste 15.000 de angajați. 

Compania este, de asemenea, dezvoltatorul West Gate Studios, primul și cel mai mare campus studențesc privat din România.

 

EEB25 5 1456 x 180 - Energyexpo