Preluarea Cemacon Zalău de către grupul Pavel Holding, în atenția Consiliului Concurenței

Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Cemacon, parte din Grupul Pavăl Holding, intenționează să preia compania Euro Cărămida. Cemacon Zalău și-a propus pentru acest an finalizarea noii fabrici de plăcuțe de cărămidă aparentă klinkerizată, situată în cadrul parcului industrial din Recea, dar și achiziționarea unor unități de producție din alte județe.

În acest sens, Cemacon a depus la Consiliul Concurenței documentația necesară pentru avizarea tranzacției. Compania cumpărată a înregistrat în 2021 venituri totale de 72,43 milioane lei și a obținut un profit net de 18,15 milioane lei.  Cemacon Zalău și-a majorat în primele 3 trimestre 2022 cifra de afaceri brută cu 35,84%, la 194,56 milioane lei, de la 143,22 milioane lei în perioada similară a anului 2021, iar în aceeași perioadă câștigul pretaxare EBITDA a crescut cu 53,49%, la 83,59 milioane lei, de la 54,46 milioane lei.

Producătorul de materiale de construcții Cemacon Zalău (CEON) a realizat în primele 9 luni din 2022 venituri din vânzări de 178,42 milioane lei, cu 33,50% mai mari decât cele de 133,64 milioane lei din exercițiul financiar precedent. Cheltuielile cu materiile prime au fost de 29,81 milioane lei, în creștere cu 41,75% față de 21,03 milioane lei în intervalul corespondent al anului precedent, în timp ce cheltuielile cu personalul au avansat cu 28,76%, la 29,99 milioane lei, de la 23,28 milioane lei.

Compania semnalează probleme în aprovizionarea cu materii prime în contextul războiului din Ucraina Astfel, compania a obținut un rezultat net global de 49,66 milioane lei, în creștere cu 45,29% de la 42,63 milioane lei în primele 3 trimestre din 2021.

„Lucrăm în continuare la accesarea energiilor regenerabile, fiind în grafic cu implementarea proiectului CEMACON Green Energy Farm, care prevede realizarea unei centrale fotovoltaice cu o putere de 1.000 kWp, cu ajutorul căreia, în corelație cu celelalte investiții deja finalizate, va fi acoperit integral consumul de energie electrică pe timpul zilei de la nivelul fabricii Recea, în perioadele cu energie solară corespunzatoare”, spunea anterior directorul general Daniel Sologon. Cemacon este controlată în proporție de 94,96% de fondatorii Dedeman, frații Dragoș și Adrian Pavăl, prin Pavăl Holding și PIF Industrial.

Alex Moldovan

AXXIS 1458 × 180 px 2 slidere - AXXIS Nova Resort & SPA