„În urma unei analize amănunțite a beneficiilor și dezavantajelor de a fi o companie cotată la AIM, Consiliul de Administrație a decis că retragerea acțiunilor NEPI de pe AIM este în cel mai bun interes al companiei”, potrivit unui comunicat NEPI.
NEPI a înregistrat în primul semestru un profit atribuibil acționarilor de 66,9 milioane de euro, în scădere cu 42% față de câștigul din aceeași perioadă din 2015, potrivit raportului transmis de companie Bursei de Valori București. Veniturile nete din chirii au crescut însă cu 37,3%, de la 46,9 milioane de euro la 64,4 milioane de euro.
La 30 iunie, activele totale erau de 2,18 miliarde de euro, în creștere cu 36% față de sfârșitul primului semestru al anului trecut.
În România, portofoliul NEPI cuprinde Mega Mall, Promenada Mall, Vulcan Value Centre, Timișoara Shopping City, City Park Constanța, Ploiești Shopping City, Brăila Mall, Galați Shopping City, Shopping City Târgu-Jiu, Severin Shopping Center și alte centre comerciale în întreaga țară, dar și clădirile de birouri Floreasca Business Park, The Lakeview din București, City Business Centre din Timișoara și The Office din Cluj.