Strângi avansul de casă? Ce riscuri să eviți | Mihai Purcărea (BRD AM), la Real Estate Talks

Mihai Purcărea, CEO al BRD Asset Management (AM), a discutat în cadrul Real Estate Talks despre legătura dintre fondurile de investiții și piața imobiliară, protejarea capitalului împotriva inflației și modul în care o strategie corectă de economisire poate securiza achiziția unei locuințe.

În cadrul podcastului, acesta a explicat de ce este recomandat să economisim în euro pentru proprietăți denominate în aceeași monedă pentru a evita riscul valutar, cum se compară randamentele activelor reale (acțiuni și imobiliare) cu titlurile de stat pe fondul dobânzilor în creștere și de ce legiferarea REIT-urilor ar putea democratiza investițiile imobiliare în România.

De asemenea, Purcărea a analizat impactul ratingului de țară și al deficitului bugetar asupra costurilor globale de finanțare, oportunitățile oferite de ETF-uri și fonduri mutuale pentru construirea unui portofoliu pe 3-5 ani, precum și rolul inteligenței artificiale și al pasiunii în dezvoltarea unei cariere în sectorul financiar.

Urmărește o discuție despre investiții, strategie financiară, piața de capital și viitorul sectorului imobiliar din România.