În cursul anului 2021 s-au vândut 698.756 de imobile (case, terenuri și apartamente), în creștere cu 16%
Compania IT ATOSS Software își va reloca birourile în complexul Vox Technology Park, din Timișoara. Firma a închiriat
Zeus International Group, specializat pe managementul hotelier, a achiziționat un pachet de trei hoteluri din centrul Bucureștiului de
Începutul lui 2020 a pus sub semnul întrebării, pentru mulți analiști, evoluția pieței imobiliare pentru
Hexagon, grupul de firme controlat de antreprenorii Florin Mariș și Raul Ciurtin, a semnat un acord pentru vânzarea a trei
Activitatea de tranzacții imobiliare a rămas intensă în primul semestru al anului, iar segmentul office și proiectele
Piața locală de investiții imobiliare a ajuns la o valoare estimată de 585 de milioane de euro în primele nouă
Piața tranzacțiilor imobiliare din România ar urma să depășească volumul de 1 miliard de euro în 2019,
O tranzacție din sectorul imobiliar s-a aflat printre cele mai mari încheiate pe piața de fuziuni și achiziții
Piața terenurilor din București a înregistrat tranzacții de circa 245 de milioane de euro în 2018, un nou record al