Premier Estate Management: Herastrau conduce in topul zonelor cu apartamente de peste 100.000 de euro

Andreea Comșa, CEO Premier Estate Management, susține că tot mai mulți cumpărători sunt interesați de apartamente cu prețurile de peste 100.000 de euro.
„100.000 de euro reprezintă un prag psihologic pentru prețurile apartamentelor din România, însă accesul la aceste apartamente nu mai este la fel de restrictiv ca în urmă cu unu-doi ani. Un apartament nou cu trei camere, cu o localizare bună, nu doar în București, dar și în orașele secundare precum Timișoara sau Cluj-Napoca depășește deja acest prag. De fapt, asistăm la un dublu fenomen: pe de-o parte a crescut interesul pentru ofertele mai scumpe, 20% din cumpărători fiind interesați de un upgrade, iar pe de altă parte prețurile apartamentelor s-au scumpit constant în ultimii ani. Nu în ultimul rând, apar numeroase proiecte noi construite în jurul unui concept care pleacă de la potențialul pieței și puterea de cumpărare reală a clienților”, arată Andreea Comșa, CEO Premier Estate Management.
Pe primul loc într-un top al zonelor cu cele mai multe apartamente disponibile cu un preț de vânzare de cel puțin 100.000 de euro se află Herăstrău, urmată de Băneasa, Dorobanți, Floreasca, Unirii și Kiseleff-Aviatorilor, nordul Capitalei dominând acest segment.  De altfel, acestea sunt și zonele cele mai scumpe din București, apartamentele scoase la vânzare în patru din aceste cartiere (Kiseleff-Aviatorilor, Dorobanți, Floreasca și Herăstrău) având prețuri medii de peste 2.000 de euro/mp.
În ceea ce privește cererea, în condițiile în care 6 din 10 cumpărători solvabili sunt interesați exclusiv de apartamente noi, cele mai dorite zone din București sunt cele din Nordul Capitalei, chiar dacă acestea nu au cea mai mare pondere în tranzacții.
Piața locuințelor de 100.000 de euro sau mai mult este dominată de dezvoltările noi care reprezintă 61% din totalul ofertelor de pe acest segment.
AXXIS 1458 × 180 px 2 slidere - AXXIS Nova Resort & SPA

Leave a Reply