Germanii de la Continental își extind birourile din Iași

Continental, furnizorul german de componente auto și anvelope, va investi 27 de milioane de euro în extinderea operațiunilor din Iași prin dezvoltarea unei noi clădiri de birouri.

Imobilul cu opt etaje a fost proiectat pentru o capacitate de până la 1.700 de locuri, urmând să aibă și o zonă de testare și validare completă a produselor dezvoltate de companie. Suprafața totală construită va depăși 21.000 de metri pătrați.

Continental are peste 20.000 de angajați în România, din care 1.900 sunt la Iași.

”Aici, în Iași, colegii lucrează la mașinile care vor circula pe străzi peste 1, 2 sau chiar 5 ani. Lucrează la tehnologiile viitorului în electromobilitate, în conectivitate și în ceea ce privește condusul autonom“, a spus Christian von Albrichsfeld, Head of Country Continental România.

Compania germană deține în România șapte unități de producție și patru centre de inginerie.

AXXIS 1458 × 180 px 2 slidere - AXXIS Nova Resort & SPA

Leave a Reply