Stocul de spații logistice și industriale, creștere accelerată în 2019

Ovidiu Posirca

, Real Market

Piața locală de spații logistice și industriale a atins 3,8 milioane de metri pătrați la finalul anului trecut, fiind livrat un stoc nou cu o suprafață de 431.000 de metri pătrați, iar livrările pentru acest an ar urma să depășească nivelul din 2018.

Jumătate din livrările de anul trecut au fost înregistrate în București. Pentru acest an sunt anunțate livrări de 607.000 mp de spații noi. Aproape jumătate din noul stoc va fi livrat de către CTP, iar restul sunt construcții ale Helios, Element Development, Transilvania Construcții și Zacaria. Orașele regionale vor atrage 27% din noul stoc.

”O direcție importantă, care s-a manifestat în 2018 și care va continua să fie prezentă și 2019, este majorarea segmentului de comerț electronic în ponderea cererilor de închiriere. Infrastructura este unul dintre factorii cheie în amplasarea de noi proiecte logistice și industriale, așadar ne așteptăm ca lucrările de îmbunătățire a unor drumuri, care vor avea loc anul acesta, să atragă și noi construcții. De asemenea, proiectele semi-speculative vor fi și anul acesta în număr mare, la fel ca în 2018, chiar dacă se vor construi și numeroase proiecte după specificațiile chiriașilor, de tip Build-to-Suit”, a declarat Andrei Jerca, Account Director | Industrial Services al CBRE Romania.

La nivelul anului trecut, chiria prime s-a menținut la un nivel constant de 4,1 euro/mp/lună, iar chiria medie s-a ridicat la 3,5 euro/mp/lună. Rata medie de neocupare a spațiilor a atins 3,7%.

AXXIS 1458 × 180 px 2 slidere - AXXIS Nova Resort & SPA

Leave a Reply