Vestul Bucureștiului, punctul fierbinte al investițiilor în birouri

Ovidiu Posirca

, Uncategorized

Zona de vest aa Capitalei va înregistra cea mai intensă activitate în sectorul dezvoltării birourile în 2019 după ce anul trecut a dominat piața închirerilor.

Pe piața de birouri din București vor fi demarate 15 noi proiecte în 2019 care totalizează 304.000 metri pătrați, potrivit datelor companiei de consultanță imobiliară CBRE. Din suprafața totală, 48% reprezintă proiecte din vestul orașului, 24% în nord, 10% în zona CBD, 9% în zona centrală și 8% în Pipera. 

”Cu toate acestea, piața resimte lipsa mai multor proiecte, nivelul cererii fiind în continuare peste oferta existentă. În acest moment, 50% din suprafața totală care va fi finalizată în 2019 este deja închiriată, ceea ce reprezintă un indicator clar al necesității livrării mai multor spații de birouri”, notează CBRE.

În privința închirierilor, vestul orașului a înregistrat 36% din totalul tranzacțiilor în 2018. Pe a doua poziție s-au situat zona centrală și zona de nord, ambele cu 17%, urmate de Pipera cu 14% și de CBD (zona Piața Victoriei, Piața Charles de Gaulle), zonă care se apropie de limita superioară a spațiului disponibil pentru construirea de noi proiecte, cu 13%.  

Stocul total de birouri a depășit 2,91 milioane mp în București.

CBRE mai arată că din punct de vedere al tipului de tranzacție, în 2018 contractele de pre-închiere au avut o pondere de 35%, renegocierile de 26%, urmate de relocări cu 20% și de cereri noi sau extinderi ale unor spații existente, cu 19%. 

Leave a Reply