Imobiliarele și construcțiile din România, 24 de tranzacții majore în 2018

Ovidiu Posirca

, Real News

Sectorul imobiliar și cel al construcțiilor se află în topul tranzacțiilor de tip fuziuni și achiziții (M&A) încheiate pe piața locală în 2018, potrivit unui studiu al firmei de avocatură CMS realizat în colaborare cu EMIS.

Cele mai multe tranzacții (26) au fost realizate în industria de telecom & IT, iar pe locul doi s-a plasat industria de real estate și construcții cu 24 de tranzacții. Pe următoarea poziție se găsește industria de producție cu 23 de tranzacții.

La nivel de piață, volumul de tranzacții a atins 5,65 miliarde euro în 2018, față de nivelul de 3,25 miliarde euro atins în anul precedent. Anul trecut, piața de M&A din România a înregistrat 130 de tranzacții, în scădere față de 2017 când au fost 153.

În top 10 tranzacții din piața locală se numără achiziția proiectului de birouri The Bridge de către Dedeman pentru 150 de milioane de euro și cumpărarea proiectului Oregon Park de către Lion’s Head Investments pentru 135 de milioane de euro.

Studiul mai arată că Marea Britanie a fost cel mai mare investitor străin în Europa emergentă ca valoare, cu 9,77 miliarde EUR, iar SUA s-a clasat pe primul loc ca volum – cu 89 tranzacții în 2018.

În Europa emergentă, Rusia a înregistrat cel mai mare număr de tranzacții (605), urmată de Polonia (323), Turcia (193), Cehia (188) și România (130).

tranzactii romania - Imobiliarele și construcțiile din România, 24 de tranzacții majore în 2018

Date din studiul CMS

AXXIS 1458 × 180 px 2 slidere - AXXIS Nova Resort & SPA

Leave a Reply