Trecând prin transformări radicale și devenind, dintr-o uliță plină de noroi, cea mai de lux zonă a României, între limitele acestei străzi, destinele românilor au fost decise de mai-marii țării, care au început să locuiască aici încă din secolul al XVII-lea. Cea mai importantă stradă a României moderne – și nu numai – este, fără îndoială, Calea Victoriei.
Deși la începuturile existenței ei această arteră se întindea de la Piața Victoriei până la Cercul Militar de astăzi, primul care i-a dat formă și a realizat unul dintre primele gesturi de sistematizare urbanistică a Bucureștiului este domnitorul Constantin Brâncoveanu. Acesta a legat, prin acțiunea sa, moșia pe care o deținea pe malul Dâmboviței, de cea din Mogoșoaia, iar pentru a face acest lucru, a demolat casele unor boieri precum Bălăceanu și Cantacuzino, pentru a crea porțiunea de astăzi dintre Cercul Militar și Piața Națiunilor Unite. În 1692, Calea Victoriei ajunge pentru prima dată la lungimea ei actuală. Denumirea străzii era, pe atunci, Podul Mogoșoaiei și provenea de la tehnica de pavare a străzilor la acea vreme, cu bârne din lemn așezate transversal.
Noua stradă devine astfel o arteră principală, cea mai lungă a Bucureștiului acelor timpuri. Pe lângă acest lucru, faptul că diverse terenuri din jurul ei se aflau în proprietatea boierilor a făcut ca pe această nouă arteră centrală să se construiască o serie de reședințe impunătoare, adevărate edificii cu alură de palat. Dobândind cu timpul tot mai multă importanță, pe Calea Victoriei au început să se ridice hoteluri, restaurante, chiar și mănăstiri.
Un alt moment însemnat care confirmă Calea Victoriei ca nucleu al țării este anul 1842, când pe locul actualului Palat Regal, casa boierului Dinicu Golescu, o vilă spațioasă, devine palat domnesc. Astfel, administrarea Principatelor și locuința domnitorului se mută pe Podul Mogoșoaiei. Imobilul a devenit apoi locuință a domnitorului Alexandru Ioan Cuza și, ulterior, locuința regală a lui Carol I. Fiind, însă, insuficient de mare pentru toate necesitățile unei reședințe regale, clădirea a suferit mai multe modificări, căpătându-și forma actuală între anii 1930 și 1937.
Primele inovații în materie de iluminare stradală au fost utilizate pentru prima dată tot pe Calea Victoriei. Astfel, în 1882, primele sisteme de iluminat stradal electric din București au apărut în fața Palatului Regal, după ce, în secolul al XVIII-lea, strada era luminată cu șomoioage îmbibate cu păcură sau rășină.
La nivelul amenajării, deși inițial a fost construită de Brâncoveanu din bârne de lemn, în 1864, sistemul a fost abandonat, iar strada a fost pavată cu piatră cubică. Abia în preajma Primului Război Mondial, aceasta a fost asfaltată pentru prima oară. Tot atunci, sub comanda acțiunilor de sistematizare a Capitalei, Carol I a modernizat strada și i-a dat forma sinuoasă de astăzi. Deși la acea vreme, orașul avea deja ca inspirație Parisul – și chiar începea să se transforme ușor în Micul Paris –, pentru Calea Victoriei a fost adoptată această sinuozitate a formei, pe atunci poate singura inovație urbanistică a Bucureștiului. Toate marile capitale, inclusiv Parisul, aveau străzi drepte. În cazul Căii Victoriei s-a dorit însă evitarea unei forme plictisitoare, prin curbele line urmărindu-se accentuarea perspectivelor asupra caselor boierești și asupra instituțiilor statului.
După 1878, când au fost puse bazele statului român modern, Calea Victoriei a găzduit numeroase instituţii administrative, culturale sau ştiinţifice: CEC-ul, Palatul Poştelor (actualul Muzeu de Istorie), Palatul Fundaţiei Universitare „Carol I” (actuala Bibliotecă Centrală Universitară), Casa Capşa sau Academia Română.
O altă clădire impozantă, care a concentrat viața cosmopolită a orașului pe Calea Victoriei, este Palatul Cantacuzino, astăzi Muzeul Național „George Enescu”. Construit între anii 1901-1903 de către Grigore Cantacuzino, fost primar al Capitalei, prim-ministru și șef al Partidului Conservator, după planurile arhitectului Ioan Berindei, imobilul a revenit, după moartea proprietarului, fiului acestuia, Mihail. Apoi, după moartea timpurie a acestuia, palatul a rămas soției sale, Maruca Cantacuzino, născută Rosetti-Tescanu, care s-a recăsătorit cu George Enescu. Atât înainte de moartea primului său soț, cât și după căsătoria cu George Enescu, palatul a găzduit numeroase petreceri cosmopolite și spectacole de muzică clasică, activitate culturală în mare vogă în Bucureștiul acelei vremi. Se spune chiar că la spectacolele private susținute de George Enescu în palat, biletele se vindeau mai repede și mai scump decât la spectacolele organizate de Ateneul Român.
Povestea străzii Calea Victoriei conservă principalele momente istorice ale României moderne. Este ca o sinteză a celor mai însemnate evenimente din istoria românilor. De la zonă administrativă până la gazdă a celor mai importante instituții ale statului și a caselor celor mai importanți oameni din istoria țării, Calea Victoriei a fost epicentrul luxului, al culturii, al politicii și al vieții cosmopolite. A fost centrul administrativ, dar și cel mai reprezentativ loc de promenadă. Casă a celor mai luxoase restaurante și hoteluri proprii capitalismului, dar și cel mai important simbol al regalității. Pe Calea Victoriei s-au concentrat de-a lungul timpului cele mai semnificative funcțiuni ale unui oraș și cele mai exclusiviste.
Tot pe Calea Victoriei, în perioada interbelică, a fost înălțat și Palatul Telefoanelor, care la acea vreme reprezenta inovația supremă a lumii moderne. Arhitectura acestuia îngloba stilul zgârie-norilor americani și caracteristici ale stilului Art Deco. La momentul respectiv era, practic, singura clădire realizată într-un stil modern, restul reflectând diverse interpretări ale eclectismului și neoclasicismului. Se poate spune că perioada interbelică a marcat apogeul importanței economice și culturale a Căii Victoriei.
Astăzi, regăsim încă mare parte din cele mai reprezentative puncte de interes ale arterei, dar importanța sa pare că a rămas mai mult simbolică și nu se ridică la nivelul pe care l-a avut între cele două războaie. Cu toate acestea, Calea Victoriei rămâne, fără doar și poate, un loc superb de promenadă, plin de viață și istorie, iar frumusețea sa atrage turiști din toate colțurile lumii, dornici să descopere una dintre veritabilele embleme ale orașului București.
Articol publicat inițial în Real Estate Magazine, Special Edition.
