Parcul Ioanid, un monument istoric cu personalitate puternică

Librarul și editorul George Ioanid, după al cărui nume cunoaștem parcul de astăzi din București, a cumpărat în anul 1856 o grădină, cunoscută pe atunci sub numele de „Grădina Breslea”, de la Pană Băbeanul. Parcul are un arhitect necunoscut, dar a fost inspirat de arhitectura romantică, într-o manieră a grădinilor anglo-chineze cu lac de formă organică, pavilioane, mici piațete, alei, un pod, dar și piesa centrală – un foișor.

Grădina Breslea este menționată în romanul „Ciocoii vechi și noi”, unde Nicolae Filimon povestește cum bucureștenii acelei vremi, „deprinşi de mult timp cu viaţa orientală cea plină de lene şi poezie, vara se adunau la grădinile Breslea, Cişmigiu (…). Acolo fiecare (…) cap de familie îşi întindea masa şi, împreună cu casnicii şi amicii, beau şi mâncau; apoi începeau a învârti hora strămoşească şi danţurile cele vesele (…)”. Și Constantin Bacalbaşa pomenește de această grădină în cartea sa, „Bucureștii de altădată”: „O grădină de margine de oraş unde se făceau petrecerile, unde mergea lumea să chefuiască, unde se întâlneau amorezaţii şi unde cântau printre tufişuri lăutarii”.

20180805 130936 1024x768 - Parcul Ioanid, un monument istoric cu personalitate puternică

George Ioanid deținea la vremea aceea una dintre primele librării bucureștene, pe Calea Victoriei. După achiziționarea terenului cu 2.100 de galbeni, Ioanid și-a construit o locuință și a început, în 1870, amenajarea grădinii ca parc. A plantat arbori rari și flori la fel de rare. După ce a realizat aceste modificări, parcul Ioanid a apărut menționat în jurnalul de călătorie al unui jurnalist francez, fiind descris astfel: „Nu departe de Palatul Regal, la doi pași de străzile cele mai frecventate din București se întinde un vast domeniu care într-o altă țară ar valora milioane şi care chiar aici are o mare valoare. Pe el se află o locuinţă încântătoare, într-un stil original, în genul celui elveţian, apoi o imensă grădină sau mai degrabă un parc plin de pomi exotici şi indigeni, o viţă de vie magnifică, un parter ce conţine florile cele mai rare şi mai frumoase, o grădină plină de legume bine cultivată. Toate aparțin d-lui G. Ioanid, un simplu librar, ce a dobândit toată această proprietate cu preţul muncii sale”.

O grădină de margine de oraş unde se făceau petrecerile, unde mergea lumea să chefuiască, unde se întâlneau amorezaţii şi unde cântau printre tufişuri lăutarii”

Până în anul 1910, la intervenția Primăriei, care a vrut să exploateze potențialul mare al zonei, a fost realizată „lotizarea Ioanid”, despre care și astăzi se studiază în universitățile de arhitectură. Au fost realizate parcele pentru 25 de case de lux, o parte cu vedere directă spre parc. De aceste locuințe au fost interesate la vremea respectivă doar persoane cu statut social înalt, doctori, avocați, dar și urmași ai marilor familii boierești ale țării. Au cumpărat case acolo nume ca Elena Sturdza-Șcheianu, Simona Lahovary, familia Olănescu, Matei Balş, Zoe Manu sau chiar primarul de atunci, Vintilă Brătianu.

20180805 133148 1024x768 - Parcul Ioanid, un monument istoric cu personalitate puternică

Noile locuințe erau realizate în stilul național românesc sau în stilul eclectic, contemporan și foarte des folosit în întreaga Europă a acelor vremuri. Arhitecții vilelor au fost, de asemenea, unii cunoscuți, precum Ion Mincu, Ion Berindei, Grigore Cerchez sau Paul Smărăndescu.

Dar așa cum intuiți, probabil, această lotizare nu s-a petrecut sub bucuria sau profitul celui care a făcut zona atât de atractivă în prima fază, George Ioanid. Imediat după ce a terminat amenajarea parcului, acesta a dat faliment și a pierdut terenul cu casa. Din fericire, terenul a fost răscumpărat de la bancă de către fratele lui, Nicolae Ioanid, care l-a lăsat pe George să trăiască acolo până la sfârșitul vieții sale, în 1907. Pare că municipalitatea abia aștepta această ocazie, căci imediat după tristul eveniment a cumpărat terenul de la urmași și l-a transformat în lotizarea devenită astăzi monument istoric. Toate acestea au fost realizate pentru a satisface nevoia unui cartier elitist râvnit la acea vreme de mulți oameni influenți, iar de la o locuință cu vedere la acest parc, dintre avuții vremii, nu s-a dat înapoi nici chiar primarul orașului, mai sus menționatul Vintilă Brătianu.

2.100 de galbeni – atât a costat, la vremea sa, suprafața de 10.000 de metri pătrați pe care este astăzi parcul Ioanid

Deși în memoria colectivă este și va rămâne cu numele de „parcul Ioanid”, așa cum e și corect din punct de vedere istoric, totuși, în anul 2004, guvernul Năstase a schimbat numele oficial al parcului în „Ion Voicu” și a așezat aici o statuie a cunoscutului violonist, tatăl omului politic Mădălin Voicu, de profesie violonist, la rândul său, și dirijor. În parc se mai află doar o statuie a pictorului Ioan Luchian. Cât despre bustul lui Ion Voicu, acesta a fost amplasat chiar în fața casei în care a trăit muzicianul, în frumoasa zonă elitistă a parcului Ioanid.

20180805 133457 1024x768 - Parcul Ioanid, un monument istoric cu personalitate puternică

Iată viziunea conducerii orașului la începutul secolului trecut, așa cum reiese din procesul-verbal al ședinței consilierilor comunali din 9 iunie 1909: „Sistemul admis de noi de a avea un parc public în interior înconjurat de vile se întrebuinţează în oraşele moderne, unde e o tendinţă de a se generaliza, ca având avantagii mari din punct de vedere al înfrumuseţării oraşelor şi al hygienei. Această tendinţă se observă în toate ţările civilizate; să cităm câteva exemple: în Londra cu grupa de squaruri Russel, Torrington, Woburn, Gordon, Tavistok; (…) în Paris parcul Monceaux; în Turin piaţa Carlo Felice; în Berlin cu Schöneberger Park, Genthiner şi Potsdamerstrasse, Röhiners Park etc.”. Deși intențiile de înfrumusețare a orașului erau unele nobile, locuitorii Capitalei au înțeles repede că acest loc este un cartier al bogaților, unul exclusivist, fapt care se păstrează și astăzi, zona fiind încă foarte scumpă, iar proprietățile aparținând unor oameni foarte înstăriți sau moștenitori ai vechilor familii boierești.

În acest context, iată ce credea populația despre cartierul nou dezvoltat în jurul parcului (veți vedea că atitudinea nu diferă prea mult de cea pe care românii de rând o au și azi față de toți cei care au reușit să adune averi colosale): „Aici stau boierii și parveniții. Toate casele au perdelele trase până jos. Pe stradă, o liniște atât de mare încât poți să auzi, dacă asculți cu atenție, cheia în casa de bani, poți să auzi fâșâitul hârtiilor de bancă. Nici un restaurant. Nici o cârciumă. Nici o bodegă. Aici toată lumea are automobil”, după cum scria Simina Stan în „Parcul Ioanid, un muzeu în aer liber”, opinie regăsită, probabil, într-o relatare a acelor vremuri.

Articol publicat în ediţia tipărită a Real Estate Magazine din August 2018.

 

Leave a Reply