Statistică: Mai multe autorizații pentru construire pe rezidențial eliberate în primele 9 luni

Ovidiu Posirca

, Real News

Numărul de autorizații de construire pentru clădirile rezidențiale a crescut cu 4,4% în primele nouă luni ale anului în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut, potrivit Institutului Național de Statistică (INS).

Statisica arată că au fost elibrate 33.015 autorizații în segmentul rezidențial în primele trei trimestre.

„Creşteri s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Muntenia (+432 autorizaţii), Sud-Vest Oltenia (+376), Vest (+347), Sud-Est (+221) , Centru (+125) şi Nord-Vest (+122). Scăderi au fost în regiunile de dezvoltare Nord-Est (-226 autorizaţii) şi Bucureşti-Ilfov (-17)”, se precizează într-un comunicat de presă al INS.

În luna septembrie 2018, 4.006 autorizaţii pentru construirea de clădiri rezidenţiale au fost eliberate, din care 63% pentru zona rurală.

Distribuţia în profil regional evidenţiază o scădere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale de 53 autorizaţii, faţă de luna precedentă.

Această scădere este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Vest (-150 autorizaţii), Nord-Est (-59) şi Sud-Vest Oltenia (-40). Creşteri s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (+121 autorizaţii), Centru (+37), Sud-Muntenia (+28), Sud-Est (+8) şi Nord-Vest (+2).

AXXIS 1458 × 180 px 2 slidere - AXXIS Nova Resort & SPA

Leave a Reply