Totul a început printr-un transport de cocaină cu un mic avion Piper care, la achiziția în 1978 la Puerto Triunfo a unei proprietăți în stil colonial spaniol, va domni într-o replică peste noul său cămin. Chiar și cu ani până ca proprietarul său să devină cel mai bogat infractor din istorie, fiecare colț al întinderii de 20 kilometri pătrați cât măsoară Hacienda Nápoles va reflecta majestatea conducătorului cartelului din Medellín.

Transporturi realizate inclusiv cu ajutorul a două submarine legau numele lui Pablo Escobar de 80% din cocaina operată pe teritoriul Statelor Unite, în timp ce o fugitivă contabilitate acoperea nu mai puțin de 1.000 de dolari cheltuiți săptămânal doar pentru elastice de bani. Totodată, 10% din imensele teancuri de bancnote erau trecute anual la pierderi, fiind mâncate de șobolani în spațiile în care banii erau depozitați.

Cât despre Statele Unite, piață spre care exporta lunar peste 80 de tone de cocaină, prezența lui Escobar va include și achiziția unei proprietăți în Miami Beach. Confiscat de autoritățile americane și ajuns apoi în paragină, domeniul va fi preluat de către omul de afaceri Christian de Berdouare, care, sub filtrul pragmatismului, chiar va angaja o echipă de căutători de comori, din nefericire investiția nedovedindu-i-se ofertantă în acest sens.

Acasă, lângă Medellín, pe Pablo Escobar îl vor aștepta și planurile unei citadele în stil elenistic, proiect ce nu-și va găsi însă finalizarea.

Dincolo de averea estimată la 30 de miliarde de dolari, apogeul lui Pablo Escobar va aduce și alegerea sa în Camera Reprezentanților din partea Alternativei Liberale, deși cariera de legiuitor nu va influența în niciun fel un modus operandi axat pe corupție și asasinate îndreptate spre polițiști, magistrați și politicieni.

Un act normativ viciat, se pare, prin influența capilor mai multor grupări a permis o detenție sub un cadru stabilit personal, Escobar îndreptându-se astfel spre un domeniu auxiliar, La Catedral, unde beneficia de teren de fotbal, bar, jacuzzi, cascadă și chiar o casă de păpuși. Desigur, privind spre cele șase piscine, circuitul de karting și aeroportul privat ce-l așteptau la Hacienda Nápoles, facilitățile rămâneau totuși modeste. 

Dincolo de condițiile de executare a pedepsei, neabandonarea operațiunilor a determinat autoritățile să dispună, pe data de 22 iulie 1992, continuarea detenției într-un penitenciar public, decizie care, până la sfârșitul zilelor, îl va menține pe Pablo Escobar într-o permanentă fugă de poliție. 

Din nefericire, părăsirea domeniului va însemna și abandonul menajeriei ce fusese instituită aici, revenirea autorităților la Hacienda Nápoles găsind multe dintre animale răpuse de foame. Implicând costuri prea mari de întreținere, prin eforturi susținute ale autorităților columbiene, majoritatea animalelor vor fi donate unor grădini zoologice, singura excepție constituind-o hipopotamii, care, înmulțindu-se haotic, vor ajunge să formeze propriile colonii – expuse într-un documentar realizat în 2014 de către National Geographic.

Sub prevederile actului Extinción de Dominio, municipalitatea din Puerto Triunfo va exploata proprietatea în beneficiul familiilor defavorizate, dintre varii propuneri de reconversie fiind aleasă destinația de parc tematic. Astfel, o vizită la Hacienda Nápoles devine o plimbare printre elefanți, cămile, hipopotami, antilope, struți și păsări exotice, aducând inclusiv oportunitatea explorării diverselor specii de șerpi și fluturi. Arena de lupte cu tauri ce servea și ca sală de spectacole a fost transformată în muzeu african, în timp ce colecția de mașini de epocă arse în timpul bombardării domeniului de către rivalii din Cali Cartel amintește de gloria efemeră a banilor murdari.

Cea mai simpatică dintre „gazdele” de la Hacienda Nápoles rămâne, până în cele din urmă, Vanessa, femela de hipopotam crescută de pui între oameni, mereu prietenoasă la apel și dornică de noi cunoștințe.

10% din imensele teancuri de bancnote erau trecute anual la pierderi, fiind mâncate de șobolani

„Triunfo el Estado!” rămâne, după o vizită la Hacienda Nápoles, pilda ce se înalță asupra legendei criminalului slăvit drept binefăcător de comunitățile sărmane din Medellín, a căror ultimă voce a recunoștinței s-a ridicat din lacrimile celor 25.000 de oameni ce-l vor plânge la funeralii. Cam tot aceasta ar fi și statistica „cimitirului” lăsat în urmă cu doar doi ani înainte de uciderea sa de către forțele de ordine, pentru ca la numai un an distanță, încă 2.000 de persoane să cadă jertfă cruzimii și geniului lui Pablo Escobar.