Doraly investește 1,5 milioane de euro pentru achiziția unui teren

Ovidiu Posirca

, Real News

Doraly Expo Market, parcul comercial specializat în vânzarea de articole pentru casă și produse alimentare, a cumpărat un teren cu suprafața de 15.000 de metri pătrați în Afumați, în vecinătatea imediată a parcului, cu acces la DN2.

Valoarea achiziției a depășit suma de 1,5 milioane de euro și a fost finanțată din surse proprii. Investițiile în extindere sunt estimate la aprox. 8 milioane de euro doar în 2018, la finanțarea cărora participă Alpha Bank și Piraeus Bank, prin suplimentarea cu 5 milioane de euro a liniei de credit existente.

Pentru terenul nou achiziționat avem în plan atât dezvoltarea a două noi pavilioane, P9 și P10, cu acces direct din DN2, cât și modernizarea unui pavilion existent, de asemenea cu acces direct din DN2. Doraly rămâne una dintre destinațiile preferate de aprovizionare pentru comercianții din București și din țară, dar și pentru clienții persoane fizice, iar dorința noastră este să-i întâmpinăm cu o ofertă cât mai bogată de produse, la prețuri foarte avantajoase.” a declarat Alexandru Rusu, CEO Doraly.

Aflat în Afumați, pe DN2, în proximitatea liniei de centură, Doraly a început în 2016 un amplu proces de extindere, concretizat până în prezent prin deschiderea a trei pavilioane comerciale, cu o suprafață totală de 13.400 mp și crearea a 200 de locuri de parcare. În cadrul spațiilor noi, se află și două magazine cash&carry, construite pe o suprafață totală de aproape 10.000 mp. Produsele comercializate în Doraly au prețuri de producător/importator. 

Dezvoltat pe 260.000 mp, parcul comercial Doraly cuprinde 31 de pavilioane moderne, cu o suprafață totală închiriabilă de peste 84.000 mp, având peste 850 de spații comerciale și aproximativ 5.000 de locuri de parcare, inclusiv subterane. Acesta găzduiește 550 de producători, importatori și distribuitori, care comercializează într-o gamă variată produse alimentare și non-alimentare (instalații electrice, instalații și obiecte sanitare, electronice și electrocasnice, detergenți și cosmetice, articole de menaj, articole pentru casă, îngrijire personală, jucării, birotică și papetărie), oferind în total peste 550.000 de articole.

Leave a Reply