Idei pentru acasa: Pavajul, intre estetica si functionalitate

Prima impresie contează mereu. Iar în cazul unei case, curtea interioară sau grădina reprezintă o carte de vizită care spune dintr-o privire povestea din spatele unui cămin. În culori vii sau pur și simplu gri-beton, în forme dreptunghiulare, curbate sau chiar trapezoide, pavajele și dalele reprezintă un element cheie în definirea pe termen lung a spațiului unei grădini. De aceea, atunci când vine vorba de alegerea unei soluții de pavare, decizia de achiziție și investiția în sine reprezintă un pas extrem de important, pentru că pe lângă funcția estetică, pavajele trebuie să treacă și proba de foc, cea a rezistenței în timp și a funcționalității.

Deși investiția este doar de 4 procente din totalul proiectului, aceasta poate să facă diferența dintre un proiect banal sau unul ieșit din comun. Fondată acum mai bine de 50 de ani, compania Semmelrock, parte importantă a grupului austriac Wienerberger, este unul dintre principalii jucători de pe piața central și est europeană a producătorilor premium de pavaje și, de aproape un deceniu, compania activează și în România, având în portofoliu pavaje, dale, garduri, borduri, delimitări, jardiniere și accesorii.

În 2007, Semmelrock a făcut primul pas pe piața românească, inaugurând o unitate de producție în Bolintin Vale, lângă București. De atunci, compania a continuat să-și consolideze activitățile de pe plan local, astfel că în 2012 Semmelrock a mai deschis o unitate de producție în localitatea Teiuș din județul Alba.

semmelrock 300x70 - Idei pentru acasa: Pavajul, intre estetica si functionalitateÎn prezent, compania este lider al segmentului premium de pavaje din România, acesta având de altfel cea mai mare pondere în totalul portofoliului Semmelrock. Cu un portofoliu format din peste 450 de articole, compania a fost furnizor pentru proiecte individuale de grădini și curți interioare de case, dar și pentru amenajarea unor obiective printre care Faleza Cazinou Mamaia din Constanța, Liceul Internațional de Informatică din București, centrul comercial AFI Palace Cotroceni din Capitală sau complexul rezidențial The Park.

Dincolo de materialele de construcții, un rol major în amenajarea unei suprafețe exterioare o au și companiile care se ocupă de montarea pavajelor. Din acest motiv, Semmelrock a decis să se implice și în procesul de punere în operă a acestor produse, astfel că a lansat anul acesta Academia Montatorilor, un proiect al cărui scop este de a selecta și pregăti cele mai bune firme care activează în domeniul montării produselor din beton vibropresat pentru amenajări exterioare din România. Membrii Academiei Montatorilor au parcurs deja mai multe etape de evaluare și școlarizare tehnică astfel încât acum oferă servicii de consultanță și montaj profesionale recomandate de Semmelrock. Tot pentru a veni în sprijinul clienților finali, compania a amenajat în cadrul celor două fabrici pe care le deține în România showroom-uri expoziționale, unde pe o suprafață de peste 2000 metri pătrați, experți în arhitectură peisagistică au creat mai multe combinații de modele de pavaje.

În același timp, arhitectul peisagistic al companiei realizează simulări 3D, cu ajutorul cărora clienții își pot face o imagine exactă cu privire la suprafața pe care doresc să o amenajeze, atât din punct de vedere al cantității necesare de produse, cât și al modului în care arată modelul de pavaje ales.

Fie că este vorba de o mică grădină de doar câteva zeci de metri pătrați, o parcare de mii de metri pătrați sau un parc de câteva hectare, soluțiile de pavare fac diferența între un proiect banal și unul inedit.

Aflați mai multe detalii despre cum puteți identifica pavajul care corespunde așteptărilor dumneavoastră pe www.semmelrock.ro

AXXIS 1458 × 180 px 2 slidere - AXXIS Nova Resort & SPA

Leave a Reply