Colliers International: 36 de cladiri de birouri sunt in curs de certificare

Agenția de consultanță imobiliară Colliers International a anunțat că interesul crescut pentru certificările verzi de tipul LEED și BREEAM a continuat și în acest an, în special pentru proiectele de birouri.

La începutul lui 2017, peste 1,22 milioane metri pătrați de spații de birouri aveau astfel de certificări și încă 36 de clădiri, cu aproximativ 785.000 mp de birouri, se află în prezent în curs de certificare.

„Dacă înainte de 2011, stocul de clădiri de birouri din România cu certificări verzi era estimat în jurul a 78.000 mp, acesta s-a extins considerabil de la an la an, de la 131.000 mp în 2011 la 1,18 milioane mp în 2016. Din acest total, 815.000 mp certificați se regăsesc în București, 248.000 mp în Cluj-Napoca și 69.000 mp în Timișoara, acestea fiind și cele mai dezvoltate piețe de birouri din țară”, a adăugat Ștefania Baldovinescu, senior partner și director Real Estate Management Services (REMS) în cadrul Colliers International Romania.

Conform agenției, la nivel european, România se clasează printre piețele tinere din punct de vedere al certificărilor verzi. În regiunea Europa Centrală și de Est, România concurează cu țări precum Polonia, care are un total de 409 de clădiri certificate, în timp ce țările din restul regiunii însumează 441 de astfel de clădiri.

„Comparativ cu țările din regiunea Europei Centrale și de Est, cum ar fi Polonia, care deține cel mai mare stoc de clădiri verzi, România poate fi considerată o piață emergentă. În ceea ce privește clădirile de birouri, în 2016 aproximativ 50% din spațiile de birouri din Polonia erau certificate, iar în România, în decursul aceluiași an, peste 39% din totalul stocului de birouri deținea certificări LEED sau BREEAM”, a încheiat Baldovinescu.

Potrivit datelor Colliers International, costurile de construcție pentru clădirile verzi pot fi mai mari cu până la 12,5%, însă majoritatea clădirilor implică un cost mai mare cu până la 4%, aceste variații în costuri producându-se în funcție de nivelul certificării.

AXXIS 1458 × 180 px 2 slidere - AXXIS Nova Resort & SPA

Leave a Reply