Economist: Evolutii pozitive pe segmentul constructiilor rezidentiale asteptate pe termen scurt

Andrei Rădulescu, senior economist al Băncii Transilvania, susține într-o analiză că încrederea în economia României s-a ameliorat în martie, spre cel mai ridicat nivel din toamna anului 2008, iar sectorul imobiliar va avea de câștigat în acest context.
“Pe termen scurt ne aşteptăm la evoluţii pozitive pe segmentul construcţiilor rezidenţiale, pe fondul majorării veniturilor populaţiei, nivelului accesibil al costurilor de finanţare şi interesului ridicat pentru Prima Casă”, notează Rădulescu.
La nivelul lunii februarie, autorizaţiile de construcţii pentru clădiri rezidenţiale au scăzut cu 5,7%, la 2.367 unităţi, comparativ cu perioada similară a anului trecut. Evoluţia a fost influenţată de tensiunile din sfera publică, cu impact asupra percepţiei de risc investiţional, potrivit economistului, citat de ZF.ro.
Numărul locuinţelor construite în 2016 a ajuns la 52.206, în creştere cu 5.222 de locuinţe faţă de 2015, înregistrându-se o pondere a creşterii în mediul urban (53,4%) şi o scădere în mediul rural (46,6%).
Pe medii de rezidenţă, în trimestrul al patrulea din 2016 faţă de trimestrul al patrulea din 2015, numărul locuinţelor construite în mediul urban a scăzut cu 10,9%, iar în rural a crescut cu 4,8%.
În trimestrul al patrulea din 2016 faţă de acelaşi trimestrul din 2015, repartiţia pe fonduri de finanţare a locuinţelor ter­minate relevă faptul că a scăzut numărul locuinţelor realizate din fondurile private cu 661 de locuinţe, iar din fondurile publice a crescut cu 97 de locuinţe, arată INS.
AXXIS 1458 × 180 px 2 slidere - AXXIS Nova Resort & SPA

Leave a Reply