Piata de retail din Romania devine tot mai atractiva pentru brandurile noi de fashion

Piața de retail din România s-a caracterizat în 2016 printr-un volum ridicat de spații livrate și prin intrarea unor branduri noi, care au deschis primele magazine atât în centrele comerciale deja consacrate, cât și în proiectele recent inaugurate. În continuare, ne aşteptăm să vedem noi nume pe piață, în special din rândul brandurilor poloneze.

În 2016, pe piața din România au fost finalizați peste 200.000 metri pătrați de spații de retail, fiind anul cu cele mai multe livrări după 2009. Aproximativ jumătate din volumul livrat a fost în București, unde stocul de centre comerciale a ajuns la aproximativ 1,16 milioane de metri pătrați, dintre care aproape 40% se află în sectoarele 2 și 3, care au devenit cele mai aglomerate din punct de vedere al stocului.

„Livrările recente, precum ParkLake Plaza și Veranda Mall, au adus pe piață branduri noi. Dintre brandurile mass market care au ales să deschidă primele magazine din România în aceste proiecte, menționăm: Forever 21, care a deschis primul magazin în ParkLake Plaza, în timp ce brandul francez Tati a ales Veranda Mall”, a declarat Daniela Popescu, senior associate în departamentul de retail al Colliers International. „De cealaltă parte, multe dintre brandurile premium au ales să deschidă primele lor magazine în centrul comercial Băneasa Shopping City, cu excepția lui COS, parte a grupului H&M, care a inaugurat prima unitate pe Calea Victoriei, într-o tranzacție intermediată de Colliers”, a adăugat Daniela Popescu.

Printre brandurile premium care au intrat pe piața din România în cursul anului 2016 se mai numără: MAX&Co, Cerruti 1881, Chopard și Boggi. „România a continuat să fie în centrul atenției retailerilor și la târgul MAPIC, care a avut loc în noiembrie, la Cannes. Majoritatea retailerilor prezenți se așteaptă să încheie anul cu creșteri ale vânzărilor cuprinse între 20 – 30% față de anul precedent. Succesul acestor retaileri încurajează jucătorii care nu sunt încă în România, performanța lor reflectând direct potențialul pieței noastre”, a explicat Daniela Popescu.

Conceptele internaționale precum TK Maxx, Primark sau Toys“R”Us, atât de așteptate pe piața din România, cel mai probabil vor amâna decizia până la un nou ciclu economic. „Motivul este relativ simplu: cele mai multe dintre aceste branduri au pus piciorul în piețele din Europa Centrală și de Est abia în ultimii ani, începând cu țări precum Germania, Polonia, Cehia și Austria, iar acum se concentrează pe deservirea acestor piețe. Cu siguranță, România va fi parte din următorul val, imediat ce aceste țări vor fi saturate”, a subliniat Daniela Popescu.

Pe termen scurt, ne aşteptăm să vedem noi intrări pe piaţă, o mare parte fiind din rândul brandurilor poloneze care se uită la extinderea în România întrucât acoperă deja foarte bine piaţa din Polonia. „De asemenea, ne aşteptăm ca anul viitor să vedem pe plan local noi concepte de retail din Turcia. Aceste branduri au o dublă motivaţie, atât potenţialul României, cât şi încercarea de a-şi diversifica pieţele de desfacere, pentru a atenua riscurile geopolitice şi deprecierea lirei turceşti”, a încheiat Daniela Popescu.

În ceea ce privește chiriile, pentru spațiile comerciale moderne din București, acestea variază între 14 – 22 euro/metru pătrat/lună pentru spațiile mari (1.000 – 2.000 metri pătrați), destinate ancorelor de fashion, și între 17 – 25 euro/metru pătrat/lună pentru spațiile medii (350 – 800 metri pătrați).

AXXIS 1458 × 180 px 2 slidere - AXXIS Nova Resort & SPA

Leave a Reply