Monumentele locuibile – noul patrimoniu al oraselor

Dacă de-a lungul parcursului său milenar arta a avut între meniri trezirea întoarcerii la esență, contemporaneitatea îi oferă o valență tangențială, ergonomia, drept manifestul care mai mult ca oricând supune arhitectura în serviciul omului. Cea mai curioasă și, totodată, fascinantă reprezentare pentru această metamorfoză vine din partea statuilor care ascund birouri, săli de lectură sau chiar reședințe private. 


 

Răscrucea golfurilor din Punta del Este se va dovedi revelatorie pentru artistul abstract Carlos Páez Vilaró, al cărui geniu se va distinge în pictură, ceramică, sculptură, arhitectură, beletristică și chiar compoziție muzicală. Achiziționată în 1958, în peisajul pe atunci dezolant din Punta Ballena, o modestă cabană de lemn va deveni planșă pentru Casapueblo, un exercițiu temerar ce va transpune armonia cuiburilor din nămol ale păsărilor hornero. Evocând idilicul țărmurilor din Mykonos și dăruindu-i un cămin, atelier și spațiu de expoziție, până în 1968 artistul a continuat să adauge diverse corpuri structurii, extensii între care va funcționa și un hotel.

image257

Și totuși, conceptul de monument locuibil va fi cristalizat sub viziunea unui alt spirit polivalent care va demonstra o excepțională virtuozitate în totalitatea dimensiunilor ce compun expresia creativă, de la cercetare primară la cutezanța originalității.

O formație academică în limbi orientale studiate în cadrul Sciences Po, în 1958, va fi urmată pentru Sacha Sosno de primul număr al revistei Sud Communications, activitatea publicistică fiind acompaniată de prima teorie din cadrul Școlii de la Nisa, odată cu întoarcerea în orașul copilăriei sale, trei ani mai târziu. Concluziile unei complexe activități jurnalistice, sub angajamentul de corespondent de război pe fronturile din Irlanda de Nord, Bangladesh sau Biafra, vor defini o expresie în pictură, fotografie și artă sociologică alături de Fred Forest în Paris, unde artistul își va deschide un atelier în 1974.

Un dialog artistic cu arhitectul Georges-Xavier Marguerita, bronzurile monumentale realizate pentru Hôtel Élysée Palace din Nisa vor anunța, între 1986 și 1989, primele experimente ce disting oportunitățile de habitat drept noile valențe sub care va fi explorată sculptura.

Stabilit definitiv la Nisa, orașul ce va oferi adolescenței sale revelația artei prin onoarea de a-i cunoaște, între anii 1948 și 1956, pe Henri Matisse, Yves Klein și Arman, Sosno va aduce ca reverență locului întâia referință a operei sale. Încredințată în 1996 asociaților săi, arhitecții Francis Chapus și Yves Bayard, și finalizată șase ani mai târziu, lucrarea se va înălța ca un imens punct de reflecție articulat prin silogismul dintre denumirea „Thinking Inside the Box” și destinația de a găzdui birourile administrative ale bibliotecii municipale „Louis Nucéra”. Cu o înălțime de 30 metri, dintre care 14 metri partea cubică, „Tête Carrée” impresionează inclusiv prin iluminatul nocturn, aport al maestrului Yann Kersalé, care flatează compoziția structurii din aluminiu poleit cu nisip pentru un efect matifiat, omogenizat cu marmura.

polygone polygone

polygone polygone

Leave a Reply