Dincolo de tranzacțiile speculative, piața imobiliară este una dintre cele mai durabile din lume, ieșind în evidență între puținele domenii ce pot oferi o fundație pentru proiecte de consistență, pe termen lung. Și ce atestare mai pertinentă a oportunităților și inspirației unui plasament imobiliar există, decât afaceri de familie care funcționează de zeci de generații?
Château de Goulaine
Mergând spre cel dintâi castel de pe Valea Loarei, în epoca de independență a Ducatului Bretaniei, Jean de Goulaine, căpitanul orașului Nantes, este menționat în 1149 pentru fortificarea domeniului său ca apărare în fața normanzilor. Dacă fiul său, Mathieu, stă în istorie ca mediator între regii Franței și Angliei, descendenții edilului sunt respectați ca participanți la a Șaptea Cruciadă (1248) și combatanți pentru Liga Catolică. Pentru familia bretonă, credința însoțește devotamentul pentru Casa de Bourbon, serviciu salutat de Henric al IV-lea prin conferirea titlului de marchiz lui Gabriel de Goulaine. Aceeași loialitate, onorată inclusiv prin blazonul ce alătură leoparzilor floarea de crin, simbolul etern al Familiei Regale, putea reprezenta condamnarea domeniului – salvat de la distrugere în timpul Domniei Terorii de intuiția de a vinde proprietatea cu fix un an înaintea Revoluției. Înstrăinat către bancherul olandez Piter Deurbroucq, castelul va reveni în proprietatea familiei de-abia în 1858, confirmându-și splendoarea prin bogăția podgoriilor, astăzi apreciate drept cele mai vechi din lume. Ca armonie a enologiei cu arta culinară, se pare că sosul „beurre blanc” a fost inventat de bucătăreasa castelului, Madame Clémence Lefeuvre, în 1890. În regalul casei apar buchetele roșii Saint-Nicolas-de-Bourgueil, Saumur-Champigny și Chinon, selecțiile albe Vouvray, Chardonnay sau Sauvignon, iar drept creații ale Contelui Baudouin de Goulaine apar varietățile roze Gros Plant sur Lie și Grolleau.
Îngrijit de 30 generații, domeniul este îmbogățit, prin implicarea lui Robert de Goulaine, cu o impresionantă casă de fluturi, cât și cu anexarea Muzeului Biscuiților LU.
Tuttle Farm
Aventurându-se între primele misiuni de coloniști ai Lumii Noi, John Tuttle conta, pentru o nouă viață, pe dispoziția regală emisă de Charles al II-lea pentru achiziționarea unui lot, iar spre a fructifica această prerogativă, în 1632 o întindere de 81.000 metri pătrați în Dover, New Hampshire, se arăta suficient de convingătoare. Dedicându-se agriculturii, familia va evolua în această îndeletnicire spre creșterea suprafeței inițiale a proprietății la 97 de hectare și ridicarea, ca anexă, a unei reședințe în anul 1780.
Cum o istorie de trei secole va sta întotdeauna drept o certificare de neclintit a calității, în 1956 ferma primește ca extensie un magazin pentru produsele proprii.
Văzând cum pentru ai săi copii agricultura nu se arată prea tentantă, William Penn Tuttle III, ultimul proprietar din familie, alege pragmatismul, înstrăinând ferma după 11 generații, printr-o tranzacție de 2,79 milioane de dolari, încheiată în 2007 cu Strafford Rivers Conservancy.
Nishiyama Onsen Keiunkan
Forța curativă a sodiului, calciului, nitratului și clorurii, o bogăție tămăduitoare unică, dăruită prin izvoare termale din fisura tectonică Fossa Magna, va fi apropiată celor ce caută vindecare pentru bolile digestive printr-un refugiu ridicat în anul 705 sub patronajul primului shogun, Tokugawa Ieyasu. Gazda era Fujiwara Mahito, fiul unui ajutor al Împăratului Kouken, iar după 52 de generații, moștenirea sa din Hayakawa, Prefectura Yamanashi, este ocrotită de patru izvoare ce alimentează șase băi accesate de o structură de 35 camere. În măreția idilică a muntelui Fuji, având în împrejurimi Parcul Maimuțelor Jigokudani, Nishiyama Onsen Keiunkan – certificat drept cel mai vechi hotel încă existent – urmează tradițiile milenare atât în decorul minimalist conferit de salteaua tatami, cât și în mesele kaiseki și în ritualurile comuniunii cu apele binefăcătoare ale regiunii.
Stiftskeller St. Peter
Însemnările învățatului Alcuin dăruiesc, în anul 803, cea dintâi descriere a unui restaurant ascuns dincolo de zidurile Abației Sfântul Petru din Salzburg, pentru ca la doar câțiva ani de la această cronică, locul să-și întâmpine primul său înalt oaspete, pe Charlemagne. Peste secole, recomandarea doctorului Faust îl cufundă în legendă, pentru ca în contemporaneitate, regalul gastronomiei austriece să se dezvăluie în reveria inspirată de cina ce recreează săptămânal timpurile lui Wolfgang Amadeus Mozart.
Sean’s Bar
Cu mult înainte ca podul peste râul Shannon să se fi construit, de numele unui hangiu care ghida călătorii prin apele primejdioase va fi legată ctitoria așezării Atha Luain. Anglicizat, din Vadul din Luain, orașul aflat la jumătatea drumului dintre Dublin și Galway va fi reperat ca Athlone, iar un popas aici oferă surpriza celui mai vechi pub din lume.
Într-o arhitectură ingenioasă care lăsa un curs lin al râului chiar și când se inunda, până și zidurile din chirpici și răchită deveneau, alături de vechi monezi bătute pentru troc, mărturii ale bătrânului Luain’s Inn, a cărui existență ne poartă în istorie spre anul 900. Un tezaur, fie și numai prin drumul său peste secole, pub-ul – care în 1987 l-a avut ca proprietar pe faimosul Boy George – va oferi ca artefacte majoritatea zidurilor originale și a monezilor păstrate la Muzeul Național al Irlandei.
Kongo Gumi
Lui Shigemitsu Kongo, iscusit tâmplar, îi este încredințată onoarea de a construi întâiul templu budist al Japoniei, lăcaș ridicat în anul 578 la Shitenno-ji, în Osaka. Ctitor va fi Prințul Shotoku, slujitor al Împărătesei Suiko, budist devotat, cu idealul unui mesager al confesiunii sale. Sub viziunea lui, o pagodă de cinci etaje cu un pavilion principal din aur, o sală de lectură și trei porți, ce concentra un complex format dintr-o instituție religioasă și de educație, una de binefacere, un spital și o farmacie, clădea și fundația atelierului maestrului Kongo, care va crește pe măsură ce tot mai mulți credincioși îmbrățișau budismul, cerând noi și noi lăcașuri de rugăciune. Un parcurs de un mileniu este marcat prin finalizarea, în 1583, a Castelului din Osaka, edificiu prețuit pentru contribuția la unificarea Japoniei în perioada Azuchi-Momoyama. Deschizând societatea niponă spre multiple schimburi cu lumea occidentală, Restaurația Meiji introduce pentru întâia oară clădirile comerciale în portofoliul companiei. La câteva decenii distanță, cel de-al Doilea Război Mondial aduce ingrata adaptare a activității la producția de sicrie, pentru ca societatea postbelică să implice compania în reconstrucția și restaurarea templelor budiste. Periclitată de criză, Kongo Gumi, cea mai veche companie din lume, va fi preluată în 2006 de grupul Takamatsu. Dincolo de imensul patrimoniu oferit, rămâne lecția alegerii succesorilor în 46 de generații strict pe baza talentului de lider.
