Legenda spune că, odată fixat, după doar un minut, opulenta şi masiva ornamentaţie a candelabrului comandat de Maharajahul din Gwalior ar fi făcut să se prăbușească chiar şi acoperişul palatului. Dacă pentru o traiectorie de două secole şi jumătate de existenţă rămân ca mărturie spumoase anecdote ale grandorii alături de 65.000 de mulaje şi 200.000 de desene, pentru Baccarat contemporaneitatea se reflectă în cele 50 de etaje ce dăruiesc New York-ului un nou stindard al luxului.
Penuria ca zbucium pentru Franţa după Războiul de Şapte Ani (1756 – 1763) putea întâlni o salvare tocmai într-o veche dorinţă a nobilimii care spera ca regatul să poată oferi cândva o competiţie validă în faţa sticlei de Boemia, Veneţia sau chiar a breslelor din Anglia. Astfel, în 1765, sub auspiciile regelui Ludovic al XV-lea, episcopul de Metz, Louis-Joseph de Montmorency-Laval, pune bazele unei manufacturi de sticlărie la Baccarat, un sat din apropierea Parisului, în care vor fi angajaţi muncitori din rândul tăietorilor de lemne şi al altor artizani.
Lăsată în impas după războaiele napoleoniene, manufactura este achiziţionată în 1816 de către Aimé-Gabriel d’Artigues, care decide o deviere a producţiei înspre realizarea de cristaluri.
În 1823, regele Ludovic-Filip adresa atelierului Baccarat prima comandă pentru curtea Franţei, urmând, cu o întârziere de patru ani, doleanţele altor monarhi ai Europei. Dacă în anii timpurii ai celui de-al Doilea Imperiu acelaşi eveniment aducea atelierelor din Meurthe-et-Moselle o confirmare ca tezaur cultural, ediţia din 1878 a Expoziţiei Universale de la Paris uimea prin Templul lui Mercur, structură ce marca una dintre cele mai însemnate comenzi care vor onora casa, creaţie reflectând prestigiul Porţii de la Răsărit.
Alinierea Istanbulului între capitalele regale de întâietate ale Europei celei de-a doua jumătăţi a secolului XIX cerea un edificiu menit a se înălţa, prin grandoare, ca stindard al măreţiei otomane. Cântat până şi în denumire pentru maiestatea grădinilor sale, Palatul Dolmabahçe va străluci din Beşiktaş pe coasta europeană a Bosforului, iar alegând inclusiv fastul ca mesager al culturii, va încadra cea mai mare colecţie de cristale Baccarat, regăsite în balustrada scării interioare.
Scintilaţia cristalelor de Baccarat construiește, încă din 1999, o feerie, graţie candelabrului ce se înalţă peste Grădina Yebisu între cele 100.000 de becuri ale iluminării anuale de iarnă.
O istorie de 250 de ani dominând arta cristalului va primi din partea noului proprietar, grupul american Starwood, o reală alegorie printr-un complex ce include un hotel de 114 camere dispuse pe nouă niveluri, un ansamblu rezidenţial de 50 de etaje şi bibliotecă publică.
Sub viziunea biroului de arhitectură Skidmore, Owings & Merrill, proiectul dezvoltat la intersecţia 53rd Street cu Fifth Avenue preia, ca inspiraţie, ambalajul recognoscibil al cărui ingenios minimalism valorifica bogăţia creaţiilor.
Impresionând prin panorama spre Central Park şi Empire State Building, turnul din panouri de sticlă dăruieşte nivelurilor superioare etajului 16 o privelişte spre grădina-sculptură semnată de Philip Johnson, în curtea interioară a renumitului MoMA. Dedicate de la un preţ de pornire de 5,15 milioane de dolari pentru un studio, avansând spre un penthouse de 60 milioane de dolari, apartamentele sintetizează experienţa Manhattan-ului în curtoazia restaurantului Chevalier, a cochetului Baccarat Bar şi a unui exclusivist Spa de La Mer.
După colaborări cu artişti precum Georges Chevalier, Salvador Dali sau Andrée Putman, casa îl invită pe Philippe Starck pentru cele două Maison Baccarat din Paris şi Moscova. În timp ce în vechea reşedinţă a amfitrioanei Marie-Laure de Noailles din Place des États-Unis, restaurantul Cristal Room aduce arta lui Guy Martin, în edificiul de pe strada Nikolskaya, oaspeţii întâlnesc măiestria duo-ului David Desseaux și David Hemmerlé.
Într-un contrast cu somptuozitatea emblematică Baccarat, casa propune modernismul prin B Bars din Tokyo şi Osaka.
